PSD: anticipatele sunt cea mai mare capcană

Alexandru Ionescu

PSD a transmis că alegerile anticipate sunt cea mai mare capcană a PNL pentru alegători. ”Nu vor să dea socoteală pentru anularea unor măsuri sociale adoptate de PSD”, au transmis social-democraţii.

”Anticipatele sunt cea mai mare capcană a PNL pentru alegători! Nu vor să dea socoteală pentru anularea unor măsuri sociale adoptate de PSD”, au transmis, joi social-democraţii.

Potrivit acestora, PNL vrea doar ”să obţină votul cetăţenilor înainte de termenele la care ar trebui să aplice aceste măsuri”.”Vor alegeri înainte de 1 septembrie, când ar trebui să majoreze punctul de pensie cu 40% şi să crească salariile profesorilor (care nici nu sunt prinse în buget!), şi înainte de 1 iulie, când au amânat plata alocaţiilor dublate pentru copii (deşi au bani în buget să le plătească chiar din acest moment!)”, a mai transmis PSD.

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a criticat, în repetate rânduri, intenţia PNL de a demara procedura pentru declanşarea alegerilor anticipate spunând, printre altele, că ”alegerile anticipate reprezintă o temă falsă, care nu face parte din agenda românilor”.

Citește și: Sezonul gripal a debutat cu 165 de cazuri, dintre care 2 decese


Citeste si...  PSD, manipulări de toamnă: 1 din 3 bugetari va deveni șomer cu PNL
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *