Un document pe care Newsweek România îl publică astăzi arată că, în mai puțin de cinci luni din acest an, 380.000 de euro au plecat din subvenția primită de PSD de la stat în contul unei persoane fizice.
Suma reprezintă echivalentul a 20 de luni de chirie pentru o vilă în Pipera. Adică 19.000 de euro pe lună pentru un imobil a cărui închiriere costă de șase-șapte ori mai puțin pe piața imobiliară.
Conform mai multor surse, în respectiva vilă de pe bulevardul Iancu Nicolae ar locui chiar trezorierul PSD, Mircea Drăghici, artizanul acestei afaceri incredibile.
Potrivit documentului publicat, Partidul Social-Democrat a început să-i plătească, încă din februarie a.c., sume imense unui cetățean pe nume Corneliu Geană.
Corneliu Geană este un om de afaceri care a construit mai multe imobile în zona bulevardului Iancu Nicolae și este cunoscut ca un apropiat al lui Gigi Becali.
Contactat, Geană a admis că PSD îi plătește chirie pentru o vilă, dar nu a făcut nici un comentariu despre preț: “Au închiriat o vilă. Da, nu știu cât s-a plătit.”
Geană, însă, nu are cum să nu știe cât a plătit PSD pentru imobil, cu atât mai mult cu cât a încasat banii în nume personal și chiar i-a declarat la ANAF.
De Vlad Mitu