PSD a protestat în fața biroului lui Ludovic Orban pe tema raportărilor din pandemie

0

PSD a protestat în fața biroului lui Ludovic Orban pe tema raportărilor din pandemie. Mai mulţi parlamentari social-democraţi s-au strâns în faţa biroului preşedintelui Camerei Deputaţilor Ludovic Orban cu pancarte pe care erau scrise mesaje precum „Nu ascundeţi morţii”, „Vinovaţii să plătească”, „Spuneţi adevărul” şi au solicitat partidelor din coaliţia de guvernare să voteze pentru înfiinţarea comisiei de anchetă privind datele din perioada pandemiei.

 

Liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a precizat că PSD are informaţii că PNL, USR PLUS şi UDMR vor să respingă în plenul reunit de marţi înfiinţarea acestei comisii de anchetă, ceea ce înseamnă că cei din coaliţie vor doar „ascunderea mizeria sub preş”.

„Suntem în faţa preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Ludovic Orban, la mai puţin de o oră de plenul reunit în care se va vota constituirea comisiei de anchetă cu privire la verificarea cifrelor, numărului de raportări de infectări dar şi a deceselor. Şi fostul, dar şi actualul ministru al Sănătăţii au declarat că există probleme cu aceste calcule şi există nişte chestiuni care nu sunt corelate. Avem chiar o declaraţie cutremurătoare a domnului Vlad Voiculescu, pe vremea când eram ministru al Sănătăţii, care ne spunea că la un singur spital din Bucureşti sunt raportate 500 de decese în minus. Noi nu spunem că e adevărat ce spune fostul ministru Voiculescu sau doamna ministru Ioana Mihăilă. Cert este că, din informaţiile pe care le avem PNL-USR-UDMR doresc să respingă constituirea aceste comisii de anchetă, ceea ce este inexplicabil şi este şocant”, a declarat Alfred Simonis marţi la Parlament.

Citește și Ministrul Sănătății: există diferențe între sistemele de raportare a morților de COVID

Simonis a mai spus că în orice stat civilizat dacă existau astfel de informaţii, atunci autorităţile s-ar fi autosesizat şi Guvernul ar fi demisionat.

Vezi și FOTO: Orban vs. Simonis la Camera Deputaților cu zgomot de fond făcut de AUR

„În orice ţară civilizată, după aceste declaraţii ale unui fost ministru şi actualului ministru, organele abilitate s-ar fi autosesizat şi am fi avut suspecţi în dosare grele şi probabil că am fi avut şi demiterea sau demisia Guvernului de îndată, pentru că este foarte grav dacă se confirmă aceste afirmaţii. Noi, văzând că nu se autosesizează nimeni, am făcut acest demers, împreună cu colegii de la Senat, şi anume am solicitat constituirea unei comisii de anchetă din care fac parte toate partidele politice parlamentare – şi PNL, şi USR şi UDMR şi minorităţile naţionale. Şi cei de la AUR, evident împreună cu cei de la PSD, nu ne dorim decât să aflăm adevărul. Dacă se confirmă informaţiile şi în cazul în care coaliţia de guvernare nu doreşte să fie înfiinţată această comisie, înseamnă că nu vrea decât ascunderea unor informaţii importante, ascunderea mizeriei sub preş, până la urmă. Într-o perioadă în care autorităţile au nevoie de o încredere majoră din partea populaţiei, o astfel de acţiune de respingere a unei astfel de comisii nu face decât să sporească lipsa de încredere în autorităţi”, a completat Simonis.

Pe ordinea de zi a plenului comun de marţi al Parlamentului, printre alte puncte, figurează şi proiectul de hotărâre privind înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind identificarea situaţiei reale, a situaţiei raportate de autorităţi, a evoluţiei indicatorilor de sănătate publică şi a măsurilor de protejare a sănătăţii populaţiei românilor în pandemia declarată de OMS.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele