PSD vrea continuarea limitării adaosului comercial la alimentele de bază

Alexandru Ionescu

Social-democraţii consideră că datele statistice oficiale prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că decizia Guvernului de a limita adaosul comercial la alimentele de bază şi-a atins obiectivele principale de a tempera inflaţia şi de a proteja puterea de cumpărare a cetăţenilor cu venituri mici şi medii.

 

Ca atare, PSD susţine fără rezerve prelungirea acestei măsuri, pentru cel puţin încă trei luni de zile, inclusiv cu posibilitatea de a se introduce noi produse esenţiale în lista alimentelor cu adaos limitat, agreate în urma consultărilor dintre Ministerul Agriculturii şi asociaţiile de profil.

Conform datelor INS, media statistică a preţurilor de consum pentru produsele alimentare a scăzut semnificativ după adoptarea măsurii limitării adaosului comercial, atingând vârful cel mai scăzut în luna august 2023, arată comunicatul de presă al PSD.

- Publicitate -

Chiar dacă ulterior au mai existat variaţii ale preţurilor la alimente, până la finalul anului trecut media agregată a acestora nu a mai depăşit nivelul existent înainte de adoptarea măsurii, iunie 2023.

Social-democraţii mai subliniază că, spre deosebire de alte măsuri pentru combaterea creşterii preţurilor aplicate în alte state din Uniunea Europeană, soluţia promovată de PSD nu a perturbat piaţa de profil şi nu i-a afectat în niciun fel pe producătorii români.

Etichete:
Distribuie articol:
Informateca