Pulmicort, medicament antiviral împotriva COVID-19

Stefan Alexiu

Un medic român, dar și cercetătorii de la Oxford au ajuns la concluzia că medicamentul numit Pulmicort are cu adevărat calități curative împotriva COVID-19.

 

Independent, medicul român Dr. Gilda Popescu de la Spitalul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” și cercetătorii de la Oxford au tratat pacienți cu plămânii afectați de coronavirus cu Pulmicort. Rezultatele sunt remarcabile.

Dr. Gilda Popescu, Spitalul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”
Dr. Gilda Popescu, Spitalul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”

Vezi și Studiu: Grupa sangvină poate să determine severitatea cazurilor de COVID-19

Studiul britanic a reliefat că Pulmicort, un medicament comun în tratarea astmului poate să reducă cu 90% riscul de spitalizare a unui pacient cu COVID.

Cercetarea a fost desfășurată timp de 28 de zile pe 146 de pacienți, conform Reuters. Pulmicort a fost un medicament de succes pentru unul dintre producătorii de vaccinuri împotriva COVID, compania AstraZeneca, care oferă acum un medicament mai nou, Symbicort, ca tratament alternativ pentru astm.

Rezultatele studiului de la Universitatea Oxford încă nu au fost publicate într-o revistă științifică, pentru a fi evaluate de alți oameni de știință din domeniu, scrie Reuters.

Vezi și 6 produse care te scapă de coronavirus Covid-19

„Eu am folosit în ambulatoriu încă de la primul pacient”

Pneumologul Gilda Popescu de la Institutul „Marius Nasta”, cu experiență în tratarea astmului, administrează de luni bune corticosteroizi inhalatori pacienților săi. Cu rezultate ”100% pozitive”.

Doctorul Gilda Popescu mai spune că ”am citit și eu acest lucru miercuri dimineața și m-am simțit extraordinar de fericită. Acest studiu îmi confirmă oficial munca din ultimele luni.

Am decis să aleg această formulă pentru că boala provocată de noul coronavirus este o boală inflamatorie care afectează în primul rând aparatul respirator. Și trebuie să combatem această inflamație pulmonară. În iunie anul trecut, a fost descoperită și eficacitatea dexametazonei pe pacienții COVID.

Citeste si...  Iranul se vaccinează împotriva COVID-19 cu vaccinul rusesc Sputnik V

Având experiența tratării astmului, eu am ales terapia cu corticosteroizi inhalatori, deoarece aceștia acționează direct asupra aparatului respirator. Mai exact, inflamația pulmonară nu mai evoluează în alveole, fază în care apare insuficiența respiratorie. Nu mai avem acele imagini ale plămânilor cu aspect de sticlă mată”.

Medicul propune colegilor să uite de azitromicină, în tratarea pacienților cu COVID-19

”Eu aș propune să nu se mai recomande administrarea antibioticului azitromicină și să se introducă mai bine un antiviral pentru tratamentul în ambulatoriu. Numai așa putem preveni ca cei care sunt tratați acasă să nu dezvolte forme severe. Acum, în protocol, antiviralele pot fi administrate doar în spital, dar când pacientul ajunge acolo e deja târziu. Medicamentul nu mai are efectul dorit” spune medicul.

 


Distribuie articol:
1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *