Grupul Purcari, producător de vin de top din Europa Centrală și de Est (ECE), s-a listat astăzi la Bursa de Valori București, sub simbolul WINE, după finalizarea cu succes a unei Oferte Publice Inițiale (IPO) pentru 49% din acțiunile sale.
Oferta a fost bine primită, tranșa dedicată investitorilor retail fiind suprasubscrisă de peste patru ori, în pofida turbulențelor care au afectat piețele globale și care au marcat scăderi record ale indicelui Dow. Prețul final al Ofertei a fost de 19 lei/acțiune, valoarea totală a ofertei ajungând la peste 186 milioane lei (50 milioane dolari).
Grupul Purcari este condus de fondatorul şi CEO-ul său, Victor Bostan, de profesie oenolog, cu peste 35 de ani de experiență în industria vinului, alături de acționarii Horizon Capital, cea mai importantă companie de private equity din Ucraina și Moldova, și International Finance Corporation (IFC), parte a World Bank Group.
„Astăzi începe un nou capitol pentru Grupul Purcari, continuând drumul către a deveni liderul necontestat al pieței de vin în ECE. Aș vrea să urez bun venit noilor acționari, care au rămas calmi în pofida tensiunilor din piață și care au aderat la viziunea noastră de a construi un campion regional pe piața viticolă în creștere rapidă din ECE. Este cu adevărat un moment propice pentru a fi în industria vinului: producția globală nu poate satisface cererea în creștere, ducând la lipsuri și marje mai mari pentru producători”, a declarat Victor Bostan.
„Grupul Purcari scrie astăzi o filă de istorie, fiind prima companie din Moldova care se listează public în Bucureşti. Este o moștenire demnă de un brand iconic, care a încântat iubitorii de vin din 1827 și care a câștigat prin merit poziția de lider în România și Moldova, concomitent cu extinderea prezenței la nivel global”, adaugă Lenna Koszarny, Partener Fondator și CEO al Horizon Capital.
Venituri mai mari cu 34%
Pe fondul creşterii robuste a consumului în ECE, Purcari a înregistrat o rata medie de creştere a veniturilor de 34% în perioada 2014-2016, cu rate medii anuale de creștere de 55% în Romania, 49% în Polonia, 44% în Moldova, 15% în Cehia şi Slovacia. Nivelul ridicat al creșterii s-a menținut în primele nouă luni ale anului 2017, în care veniturile s-au majorat cu 35% pe an, creșterea în România accelerând la 69% față de aceeași perioadă din 2016.
Compania beneficiază de o baza sustenabila de cheltuieli reduse și de o oferta abundentă de struguri de calitate, pentru a realiza o afacere extrem de profitabilă. Marja EBITDA pe primele nouă luni 2017 a fost de 33%, în timp ce marja de profit net a crescut la 23%, crescând cu 29%, respectiv 55%, față de aceeași perioadă din 2016.
Consumul global de vin în 2017 este estimat de OIV la 243 milioane hectolitri, cu o producție corespunzătoare de 247 milioane de hectolitri. În ultimele două decenii, raportul dintre consumul mediu și producția globală a fost ȋntre 0,85 și 0,90. Totuși, recoltele scăzute din 2017 vor vedea acest raport ajungând la 0,98.
Reechilibrarea pieței mondiale a vinului a avut un efect pozitiv asupra prețurilor vinurilor tranzacționate, care au crescut, în medie, de la 2,1 euro pe litru în 2006 la 2,8 euro în 2016, potrivit OIV. Se preconizează că această tendință va continua și în 2017, deoarece OIV previzionează o scădere cu 8% a producției globale, volumele scăzând în Italia cu 23%, în Franța cu 19%, în Spania cu 15%, în Germania cu 10% și în Chile cu 6%, generând creșterea prețurilor mondiale ale vinului. România și Moldova au făcut excepție de la această tendință, ambele beneficiind de o recoltă bogată, în creștere cu 64% și, respectiv, cu 20% faţă de anul 2016, ceea ce este de bun augur pentru marjele producătorilor din ambele ţări în 2018.
Despre grup
Grupul Purcari este unul din cele mai mari grupuri vinicole regionale, cuprinzând o familie de patru vinării, în Moldova şi România: Vinăria Purcari, Vinăria Bostavan, Crama Ceptura şi Vinăria Bardar, totalizând circa 1.060 hectare de viţă de vie în gestiune. Grupul este liderul segmentului premium ȋn Romania, cu o cotă de piață de 26% și cel mai mare exportator de vin din Moldova, cu o reţea de exporturi care acoperă peste 30 de ţări. Fondată în 1827, Vinăria Purcari este cea mai medaliată vinărie din Europa Centrală şi de Vest la Decanter Londra ȋn 2015-2016 și printre cele mai bine clasate în Vivino, o dovadă a devotamentului Purcari de a încânta consumatorii cu vinuri excelente la un preț bun.
Sursa: Purcari s-a listat la bursă, o premieră pentru o companie din Republica Moldova