Rusia nu a vorbit despre posibilitatea utilizării armelor nucleare, iar escaladarea retoricii pe această temă este folosită pentru a-i influența pe susținătorii Rusiei, a declarat președintele rus Vladimir Putin. Dictatorul rus minte fără să clipească, după ce, atât el cât și fostul președinte rus, Dimitri Medvedev au amenințat în nenumărate rânduri cu arma nucleară, atât Ucraina, cât și Occidentul.
Dictatorul de la Kremlin a acuzat Occidentul, la Forumul de discuţii de la Valdai, că vrea ”să distrugă, să şteargă Rusia de pe hartă” potrivit Interfax.
Lumea intră în ”cel mai periculos” deceniu de la al Doilea Război Mondial, a apreciat şeful statului rus. Occidentul încearcă, în opinia liderului de la Kremlin, să-şi menţină dominaţia în lume.
Vezi și UPDATE: Discurs Live! Criminalul Vladimir Putin își continuă drumul către arma nucleară
”Ne aflăm într-un moment istoric. Ne aflăm, fără îndoială, în faţa celui mai periculos, celui mai important, celui mai imprevizibil deceniu” din 1945 încoace, a estimat Putin.
Lumea se află într-o ”situaţie revoluţionară”, pentru că Occidentul încearcă ”cu disperare” să-şi impună dominaţia, a denunţat Putin.
„Suntem pregătiți să rezolvăm orice problemă, nu refuzăm. În decembrie anul trecut, am propus ca Statele Unite să continue dialogul privind stabilitatea strategică. Nu ne-au răspuns în decembrie anul trecut. Tăcere. Dacă vor, suntem pregătiți, vă rog. Iar dacă nu vor, nu”, a spus el.