Putin neagă că Rusia se află în spatele unor atacuri cibernetice

Alexandru Ionescu

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că sugestiile că statul rus are legătură cu atacurile cibernetice de tip ransomware care au avut loc în Statele Unite sunt absurde şi o încercare de a stârni probleme înaintea summitului din această lună cu preşedintele american Joe Biden.

 

Un atac din această săptămână împotriva fabricilor din SUA ale companiei braziliene de ambalare a cărnii JBS a fost al treilea atac cibernetic de tip ransomware de când Biden a fost învestit în funcţie în ianuarie.

JBS a informat Casa Albă că atacul ar proveni de la un grup infracţional din Rusia.

Casa Albă a anunţat miercuri că Biden, care se va întâlni cu Putin la Geneva, pe 16 iunie, va discuta cu liderul rus despre atacurile hackerilor, pentru a vedea ce poate face Moscova pentru a le preveni.

Oficialii americani au afirmat că posibilii vinovaţi de atacurile cibernetice sunt bande de infractori din Europa de Est sau Rusia.

Dar criticii Kremlinului au sugerat că vinovat ar fi chiar statul rus, afirmând că trebuie să fi avut cunoştinţă despre atacuri şi poate că le-au şi coordonat.

Biden şi Putin se întâlnesc la Geneva pe 16 iunie

Putin a declarat televiziunii ruse de stat TV Channel One, pe marginea Forumului Economic de la St Petersburg, că ideea implicării statului rus este absurdă.

”Este un nonsens, este amuzant. Este absurd să acuzi Rusia de acest lucru”, a spus Putin.


Citeste si...  Putin a înființat un fond pentru militarii activi
Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *