Regia Autonomă ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a procedat la o reevaluare a tuturor operelor de artă din sediile de protocol, valoarea totală a 2.900 de lucrări fiind actualizată la peste 6,5 milioane euro, faţă de vechiul inventar de doar 1 milion euro, relatează Profit.ro.
Conform unor acte oficiale redactate acum, în luna mai 2021, RA-APPS a început demersurile privind reevaluarea bunurilor culturale aflate în administrarea sa, iar în noiembrie 2021 a şi atribuit unei societăţi de experţi-evaluatori contractul de servicii. Potrivit documentelor citate: ”Toate bunurile au fost vizualizate, expertizate și evaluate, excepție făcând bunurile mobile aflate în locația Vila Lac 3 care nu au putut fi inspectate fizic, nu s-a permis accesul ținând cont că, acest imobil are un grad de securitate ridicat, pentru acestea evaluarea a fost întocmită pe baza inventarierii la data 31.12.2021 și a fișelor analitice”.
Dmitri Rogozin, rănit în Donețk
În cele din urmă, au fost expertizate 2.905 de bunuri mobile culturale, a căror valoare totală în vechiul inventar însuma 5,18 milioane lei, adică puţin peste 1 million euro, iar în urma reevaluării sunt estimate la 33 milioane lei, adică la peste 6,5 milioane euro.