Un nou proiect imobiliar și hotelier de anvergură intră în etapa de dezvoltare la Constanța, după ce Monarc Development a anunțat demararea fazei efective pentru Radisson Blu Hotel & Residences Mamaia. Investiția estimată la 70 de milioane de euro vizează realizarea unui complex care combină funcțiunea hotelieră cu segmentul rezidențial premium, într-un model deja consacrat pe piețele internaționale.
Radisson Blu Hotel & Residences Mamaia intră în faza de dezvoltare. Constanța se pregătește pentru primul proiect de branded residences din România
Proiectul este prezentat ca primul ansamblu de branded residences din România dezvoltat sub un brand hotelier internațional și urmărește să contribuie la extinderea activităților turistice, de business și investiționale din Constanța pe parcursul întregului an. Dezvoltarea va fi realizată în parteneriat cu brandul internațional Radisson Blu și va include atât spații de cazare, cât și facilități dedicate segmentului corporate și evenimentelor.
Investiție de 70 de milioane de euro pe litoralul românesc
Potrivit dezvoltatorului, trecerea în etapa de dezvoltare reprezintă un moment important atât pentru companie, cât și pentru piața locală de hospitality și real estate premium.
„Această etapă reprezintă un moment esențial pentru noi și confirmă faptul că putem aduce la Constanța un proiect la standarde internaționale. Suntem convinși că branded residences reprezintă următoarea etapă de maturizare a segmentului premium de hospitality și real estate din România, iar Constanța are toate premisele pentru a deveni o destinație activă 365 de zile pe an”, a declarat Alexandru Manea, CEO & Founder Monarc Mamaia Sunset S.A.

Ansamblul va cuprinde 234 de camere de hotel și 102 unități de branded residences, alături de o serie de facilități premium destinate atât turiștilor, cât și proprietarilor.
Ce sunt branded residences și cum funcționează acest model
Conceptul de branded residences este utilizat în numeroase destinații turistice și de investiții din lume, fiind întâlnit în regiuni precum Coasta de Azur, Santorini, Bodrum, Tenerife sau zona Adriaticii.
Modelul presupune deținerea unei proprietăți private asociate unui brand hotelier internațional. Proprietarii beneficiază de administrare profesionistă, acces la facilitățile hotelului și posibilitatea de a integra locuința într-un program hotelier atunci când nu o folosesc în scop personal.
Potrivit dezvoltatorului, acest tip de proprietate răspunde unei cereri în creștere pentru produse care combină utilizarea personală cu servicii premium și management profesionist.
„Observăm o maturizare accelerată a pieței de hospitality și real estate premium din România. Clienții caută tot mai mult produse care combină proprietatea cu servicii profesioniste de administrare și operare, iar branded residences reprezintă unul dintre segmentele cu cea mai rapidă creștere la nivel internațional”, a adăugat Alexandru Manea.
Facilități dedicate turismului și segmentului corporate
Proiectul va include o zonă de spa și wellness de aproximativ 1.000 de metri pătrați, piscină interioară, infinity pool, centru fitness și plajă privată.
De asemenea, dezvoltarea va integra un centru de conferințe cu o capacitate de până la 700 de locuri, unul dintre cele mai mari din Constanța. Prin această componentă, investitorii urmăresc consolidarea prezenței pe segmentul MICE (Meetings, Incentives, Conferences and Exhibitions), considerat esențial pentru dezvoltarea turismului de afaceri pe litoralul românesc.
Constanța, miză pentru dezvoltarea turismului pe tot parcursul anului
Reprezentanții companiei susțin că alegerea Constanței este legată atât de potențialul turistic al zonei, cât și de rolul economic pe care îl joacă orașul prin Portul Constanța, infrastructura în dezvoltare și interesul tot mai mare al investitorilor pentru regiune.
Monarc Development consideră că viitorul litoralului românesc depinde de crearea unei economii active pe tot parcursul anului, bazată atât pe turismul de vacanță, cât și pe evenimente corporate, conferințe și activități de business.
„Am ales Constanța deoarece credem în potențialul său de a combina turismul, businessul și investițiile într-o singură destinație. Viitorul litoralului românesc înseamnă dezvoltare pe tot parcursul anului, iar proiecte de acest tip pot accelera această transformare”, a declarat Alexandru Manea.
În perioada următoare, dezvoltatorul va continua etapele pregătitoare ale proiectului și procesul de prezentare către investitori, parteneri strategici și instituții financiare.
Date principale ale proiectului
- Investiție estimată: 70 milioane euro
- 234 camere de hotel
- 102 branded residences
- Spa & wellness de aproximativ 1.000 mp
- Piscină interioară
- Infinity pool
- Centru fitness
- Plajă privată
- Centru de conferințe cu 700 de locuri
- Dezvoltat de Monarc Development
- Asociat brandului internațional Radisson Blu








