Alexandru Rafila

Rafila susține că rezidenții au fost uitați de la vaccinare

Alexandru Ionescu

 Alexandru Rafila, reprezentant al României la OMS, dar și deputat PSD, reclamă că numeroşi medici rezidenţi nu au fost incluşi în campania de vaccinare.

 

”Mă bucur că a început campania de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2, iar personalul medical se află în prima categorie aleasă pentru a beneficia de imunizare, conform recomandărilor OMS. Însă, numeroşi medici rezidenţi care îşi desfăşoară activitatea în spitale şi unităţi sanitare nu au fost incluşi pe lista persoanelor care urmează să fie vaccinate în această perioadă. Medicii rezidenţi sunt colegii noştri şi au fost implicaţi din primul moment în acordarea asistenţei medicale, atât pentru pacienţii Covid, cât şi pentru cei non-Covid”, a scris, miercuri, pe Facebook, Alexandru Rafila.

Acesta a făcut un apel la ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi la coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, ca şi rezidenţii să fie incluşi în campania de vaccinare.”Trebuie incluşi fără discriminare în rândul personalului medical care urmează să fie vaccinat în prima etapă. Fac un apel public către ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi către coordonatorul campaniei de vaccinare, doctorul Valeriu Gheorghiţă, să ia măsurile necesare pentru rezolvarea acestei probleme”, a mai scris Rafila.

ANRE face precizări în legătură cu liberalizarea pieţei de energie electrică


Citeste si...  Teodosie: restricţiile la consumul de energie tulbură firea oamenilor
Etichete:
Distribuie articol:
1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *