Rareş Bogdan: liberalii nu cedează

0

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, luni, că liberalii nu cedează şi nu îl schimbă din funcţie pe prim-ministrul Florin Cîţu şi aşteaptă de la USR PLUS să desemneze un nou ministru al Sănătăţii, menţionând că el garantează că până marţi seară situaţia din coaliţie se va încheia şi se va merge mai departe în aceeaşi formulă.

 

“Suntem obligaţi, ne-a obligat poporul să fie coaliţia funcţională, şi majoritatea parlamentară. Că vrem, că nu vrem, dacă avem vreun dram de înţelepciune şi dacă ne pasă de ţara asta şi credem că oamenii din ţara asta merită mai mult, atunci trebuie să ne înţelegem. Am privit acuzaţiile, m-au îndurerat. Cred că uneori ar trebui să fim ceva mai calmi atunci când stăm în aceeaşi construcţie politică. Noi nu avem o altă construcţie politică posibilă decât cu USR PLUS, au 80 de parlamentari. Noi avem împreună cu UDMR şi minorităţile abia 178. Până la 234 e nevoie de voturile USR PLUS. Sper ca lucrurile să se calmeze şi nu pot spune că în seara asta, după coaliţie, va ieşi fum alb, probabil ambele partide vor sta pe poziţii de forţă, dar pot să garantez (…) că până mâine seară lucrurile se vor încheia şi vom merge mai departe în aceeaşi formă”, a afirmat Rareş Bogdan, înainte de şedinţa conducerii PNL.

El a adăugat că nu se pune problema ca Florin Cîţu să plece din funcţia de premier.

“Nu se pune problema ca Florin Cîţu să plece. Florin Cîţu este premierul de care România are nevoie, se bucură de sprijinul PNL. Eu voi propune şi un vot de susţinere pentru Florin Cîţu, pentru a se vedea extrem de clar că suntem în jurul lui. Preşedintele se află într-un parteneriat asumat cu premierul şi este un lucru extrem de important”, a mai spus Rareş Bogdan.

Informaţiile a 500 de milioane de profiluri LinkedIn au fost scoase la vânzare

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele