Inflația anuală a ajuns la 4,7% în februarie, în creștere de la 4,3% în ianuarie 2018. Preţurile de consum au crescut în februarie 2018 comparativ cu ianuarie 2018 cu 0,3%.
Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2017 – februarie 2018) faţă de precedentele 12 luni
(martie 2016 – februarie 2017), calculată pe baza IPC, este 2,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 1,6%.
Rata anuală a inflației s-a majorat în doar un an de la puțin peste zero, la 4,7%, iar consumul în continuă creștere indică continuarea tendinței de creștere.
Ajungem la o inflație de 5%?
De altfel, BNR a estimat o inflație de circa 5% în primele luni ale anului, care se va reduce treptat și va ajunge la o medie de 3,5% la finalul anului.
În februarie 2018, prețurile s-au majorat cu 3,74% în cazul alimentelor, 6,27% pentru produsele nealimentare și cu 2,92% în cazul serviciilor.
Rata medie lunară a inflației în primele două luni din 2018 este de 0,5%, față de -0,1% în intervalul ianuarie-februarie 2017.
Sursa: Rata anuală a inflației a urcat la 4,7% în februarie