Refuzul unui loc de muncă duce la anularea venitului minim garantat

0

Deputatul PNL Florin Roman anunţă că a depus la Parlament un proiect de modificare a Legii 416/2001, astfel ca refuzul unui loc de muncă să ducă la anularea venitului minim garantat.

În România ne confruntăm cu o situaţie paradoxală: avem nevoie de forţă de muncă, dar mulţi dintre cei apţi de muncă stau cu mâna întinsă, aşteptând lună de lună ajutorul social oferit de stat sub forma venitului minim garantat”, afirmă deputatul PNL, citat într-un comunicat.

El menţionează că, potrivit legii în vigoare,  ”persoanele apte de muncă, care nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi, se iau în considerare la stabilirea numărului membrilor de familie pentru determinarea nivelului de venit pe familie numai dacă fac dovada faptului că sunt în evidenţa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, pentru încadrare în muncă şi nu au refuzat un loc de muncă ori participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de aceste agenţii”.

Tot actuala legislaţie dă dreptul acestor persoane să refuze de trei ori ocuparea unui loc de muncă.

”Practica ne demonstrează că majoritatea celor care primesc venit minim garantat sub formă de ajutor social refuză să meargă la muncă, preferând să stea acasă pe banii statului”, spune Florin Roman.

Deputatul declară că PNL vine în sprijinul autorităţilor locale şi al agenţilor economici care au nevoie de forţă de muncă şi, în acest sens, el a depus în Camera Deputaţilor, alături de mai mulţi colegi liberali, un proiect de lege prin care se modifică alineatul (7) al articolului 15 din Legea  nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, în sensul ca persoanele apte de muncă să accepte locul de muncă oferit sub condiţia că refuzul acestuia va duce la încetarea ajutorului social sub formă de venit minim garantat.

Propunerea PNL se bazează pe datele statistice oferite de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale. Conform acestora, la nivelul lunii decembrie 2016 aveam ca număr de beneficiari de drepturi curente – 55.457, beneficiari suspendaţi la sfârşit de lună – 2.643. Pentru luna aprilie 2017, statistica ne arată că avem ca număr de beneficiari de drepturi curente –  243.006, beneficiari suspendaţi la sfârşit de lună – 17.712. Tot datele statistice ne arată că în România sunt circa 25.000 de persoane care beneficiază de ajutor social de peste 10 ani, se arată în comunicat.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele