Renault prezintă un nou Koleos

0

Renault prezintă un nou Koleos, la doi ani de la introducerea pe piața europeană, având un design mai impunător la exterior și un confort îmbunătățit în interior. Acesta propune acum motoare noi, mai puternice și mai eficiente și, de asemenea, mai multă tehnologie la bord.

În partea din faţă, Noul Koleos are o grila de radiator ușor mai pronunțată şi o nouă linie cromată de-a lungul întregii lungimi a barei de protecție şi în zona farurilor de ceață. În partea inferioară, scutul de protecție este redimensionat, subliniind design-ul impunător al modelului.

Partea din spate a fost refăcută şi prezintă un scut de protecție mai înalt și un element cromat transversal, păstrând armonia cu partea frontală. A treia lumină de frână a fost prelungită. Regăsim evacuarea cromată cu două ieșiri, care aduce o notă de sportivitate.

Cu o lungime de 4670 mm și un ampatament de 2710 mm, acesta a fost conceput pentru a oferi cât mai mult spațiu interior pasagerilor și bagajelor lor. Pasagerii din spate au un spațiu generos la cap, umăr și brațe. Spațiul pentru genunchi de 289 mm, cel mai bun din clasă, este păstrat. SUV-ul de segment D oferă acum o banchetă spate, cu două poziții, care permite pasagerilor să se odihnească și să se relaxeze pe parcursul călătoriilor lungi.

Datorită mânerelor din portbagaj, sistemul “Easy Break” permite plierea scaunului din spate 1/3 – 2/3 într-o singură mișcare. Volumul de încărcare a crescut de la 498 dm3 VDA (sau 579 litri) în configurația de 5 locuri la 1.706 dm3 VDA (sau 1.795 litri), cu scaunele din spate rabatate.

Noul Koleos oferă multe spații pentru depozitare (35 de litri în total), inclusiv un torpedo de 11 litri și un compartiment de 7 litri în consola centrală. În față, suporturile pentru pahare sunt încălzite și răcite.

Două noi motoare Blue dCi

Fabricate la fabrica Cleon din Franța, aceste motoare oferă două versiuni de putere:

– Blue dCi 150 X-Tronic: suplu, flexibil, silențios, acest motor de 150 CP seduce cu versatilitatea și sobrietatea în toate circumstanțele. Oferit cu tracțiune faţă, acesta emite 143 g. de CO2 / km (valoare NEDC corelată cu rezultatele testelor WLTP).

– Blue dCi 190 X-Tronic All Mode 4×4-i: asigură 15 CP în plus față de generația anterioară. Acest motor oferă performanțe și o plăcere reală de a conduce. Cuplat cu tracțiunea integrală, acesta emite 150 g. de CO2 / km (valoare NEDC corelată cu rezultatele testelor WLTP).

Motoarele noi Blue dCi sunt asociate pe acest model cu cea mai recentă generație de transmisie automată X-Tronic. Adaptabilă utilizării europene, această transmisie oferă o flexibilitate maximă de utilizare în oraș, ceea ce face posibilă îmbunătățirea atât a consumului, cât și a plăcerii de a conduce în comparație cu o transmisie automată tradițională.

În utilizare, cutia de viteze X-Tronic elimină șocul datorat schimbării treptelor de viteză și reduce zgomotul de rulare. Șoferul are în același timp posibilitatea de a opta pentru modul secvențial în 6 trepte, pentru a recâștiga senzații mai puternice la accelerare și la frânare.

Cititi si Renault dezvăluie trei modele noi: Renault Master, Renault Trafic și Kangoo Z.E. Concept

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele