Rezerva Federală a SUA (Fed) a avertizat marţi băncile în privinţa riscurilor asociate cu implicarea în sectorul cripto-activelor.
Deşi acest domeniu „prezintă potenţiale oportunităţi” pentru bănci, pentru clienţii lor şi pentru sistemul financiar, „activităţile legate de cripto-active ar putea de asemenea prezenta riscuri legate de siguranţă şi soliditate, protecţia consumatorului şi stabilitatea financiară”, consideră Fed.
Criptomoneda care și-a pierdut peste 99% din valoare peste noapte
Autoritatea de reglementare dă asigurări că „monitorizează cu atenţie” evoluţiile din acest sector, „ţinând cont de riscurile ridicate legate de cripto-active”. Băncile care vor să desfăşoare activităţi în sectorul cripto-activelor trebuie să informeze din timp Fed în privinţa unor astfel de planuri. De asemenea, instituţiile bancare trebuie să verifice cu atenţie dacă aceste activităţi sunt legale, înainte de a se implica.