Forţele de rezistenţă armată în Afganistan care s-au regrupat în valea Panjshir se pregătesc pentru „un conflict de lungă durată, dacă nu reuşesc să negocieze mai întâi cu talibanii, a declarat purtătorul lor de cuvânt într-un interviu acordat AFP.
De la preluarea puterii de către talibani pe 15 august, după o campanie militară fulgerătoare, mii de afgani au plecat în valea Panjshir, la nord-est de Kabul, pentru a lupta cu noul regim sau pur şi simplu a găsi un refugiu sigur şi a-şi continua viaţa, a explicat Ali Maisam Nazary, scrie Le Figaro, citată de Rador.
O demonstraţie de forţă pentru a negocia cu talibanii
Acolo, Ahmad Massoud, fiul celebrului comandant Ahmed Shah Massoud, asasinat pe 9 septembrie 2001 de Al-Qaida, cu două zile înaintea atentatelor din 11 Septembrie din Statele Unite, a adunat circa 9.000 de bărbaţi înarmaţi, potrivit lui Ali Maisam Nazary.
Fotografii făcute de AFP arată zeci de recruţi făcând exerciţii fizice şi o mână de vehicule blindate humvee rulând în vale. Frontul Naţional de Rezistenţă (FNR) are drept obiectiv să evite să fie vărsat mai mult sânge şi să promoveze un nou sistem de guvernare.
„Condiţia pentru un acord de pace cu talibanii este descentralizarea, un sistem care să garanteze justiţia socială, egalitatea, drepturile şi libertatea pentru toţi”, a declarat Ali Maisam Nazary, însărcinat cu relaţiile externe ale Frontului. Dar dacă talibanii, care au afirmat vineri că au primit o declaraţie de fidelitate din partea lui Massoud, refuză un asemenea compromis, atunci FNR este gata să se angajeze într-un „conflict de lungă durată”.
Talibanii controlează cea mai mare parte a ţării, dar au apărut miliţii în anumite districte în ultimele zile, au intrat în conact cu FNR şi au început să reziste în faţa islamiştilor, a subliniat Ali Maisam Nazary. „Massoud nu a dat ordin în acest sens, dar ele sunt toate legate de noi”, a afirmat el. „Talibanii sunt depăşiţi. Ei nu pot fi peste tot în acelaşi timp. Resursele lor sunt limitate. Ei nu au sprijinul majorităţii (populaţiei)”, a adăugat el.
Vezi și Afganistan are un nou președinte: Prim-vicepreşedintele Amrullah Saleh
Massoud se diferenţiază de fostul guvern
Ali Maisam Nazary a recunoscut că Ahmad Massoud are un punct de vedere diferit de cel al lui Amrullah Saleh, care era vicepreşedinte al ţării înainte de preluarea puterii de către talibani. Acesta a găsit şi el refugiu în valea Panjshir şi promite să reziste cu orice preţ.
„Dl Saleh este în Panjshir. El a ales să rămână în ţară şi să nu fugă”, a remarcat Ali Maisam Nazary. Potrivit lui, Saleh este cu ferocitate opus Pakistanului pe care îl acuză că ar continua să-i sprijine pe talibani, în vreme ce Massoud doreşte să păstreze relaţii bune cu Islamabadul. „Dl Saleh este anti-taliban şi anti-pakistanez. Asta nu înseamnă că el aparţine mişcării (noastre). El se află în Panjshir şi este respectat. Scopul în acest moment este de a apăra valea Panjshir şi locuitorii săi”, a declarat Ali Maisam Nazary. „Dacă va exista cea mai mică agresiune, deoarece lupta noastră nu este decât defensivă, dacă ne atacă cineva, ne vom apăra”.
În afara trupelor lui Massoud, în Panjshir sunt şi 1.000 de persoane deplasate venite din tot Afganistanul petru a se refugia în vale, potrivit dlui Nazary. „Vedem Panjshir-ul devenind o zonă securizată pentru toate grupurile care se simt ameninţate în celelalte provincii”, a adăugat el. Printre persoanele care au sosit figurează intelectuali, femei şi apărători ai drepturilor omului, care se tem că ar fi ţintele talibanilor.
Massoud le-a cerut arme Statelor Unite într-un articol apărut miercuri în „Washington Post”. Dar Panjshir-ul are nevoie şi de ajutor umanitar pentru a hrăni şi avea grijă de toţi cei care au venit, a subliniat Ali Maisam Nazary.
Vezi și Opoziția din Afganistan s-a grupat deja în regiunea Panjir (la granița cu Pakistanul)
Ahmad Massoud va merge pe urmele tatălui său
Tânărul Massoud este hotărât să meargă pe urmele tatălui său şi să-şi apere poporul, a dat asigurări Ali Maisam Nazary, care a estimat că viitorul Afganistanului se bazează pe un sistem federal de guvernare, pentru a pune capăt unor decenii de război.
„Războiul nu este decât un derivat al conflictului din Afganistan. Ceea ce a produs conflictul este faptul că Afganistanul este o ţară făcută din minorităţi etnice (…). Este o ţară multietnică, nu poate exista un grup care să domine politica şi ceilalţi care să nu fie reprezentaţi decât la margine”. În opinia lui Ali Maisam Nazary, rezistenţa lui Massoud şi a altor afgani este indispensabilă pentru a se ajunge la o asemenea schimbare. „Panjshir-ul a fost întotdeauna o rază de speranţă”.
Talibanii vor să intre pe aeroportul din Kabul pe 31 august
Talibanii nu vor prelungi termenul limită din 31 august pentru actuala misiune de evacuare, a spus un purtător de cuvânt, citat de BBC.
Suhail Shaheen a precizat că 31 august a fost o linie roșie. Purtătorul de cuvânt a spus că președintele american Joe Biden a specificat că trupele vor părăsi Afganistanul până la acea dată, iar extinderea termenului înseamnă extinderea ocupației țării. Shaheen a avertizat asupra consecințelor, în cazul în care termenul de evacuare s-ar prelungi.
„Forțele străine ar trebui să se retragă la termenul pe care l-au anunțat anterior. În caz contrar, este o încălcare clară”, a spus Shaheen.
Este de așteptat ca premierul britanic, Boris Johnson, să folosească marți o reuniune de urgență a G7 pentru a cere președintelui Biden să amâne retragerea trupelor americane pentru a permite mai mult timp pentru evacuări de pe aeroportul din Kabul. Mii de afgani și cetățeni străini încă se luptă să urce în zborurile de plecare din țară.