România a primit în cei zece ani dintre 2007 și 2017 fonduri europene în valoare de circa 45,7 miliarde euro, circa 2,8% din PIB. Potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, prezent la conferința „Fondurile europene, absorbţia şi impulsul necesar. Cum conectăm România în anul centenar?”, ca valoare netă, România a primit 30,4 miliarde de euro, dacă se iau în considerare și contribuțiile României la bugetul UE.
De altfel, în perioada 2007-2016, fondurile structurale şi de investiţii au reprezentat în medie aproximativ 27% din totalul investiţiilor administraţiei publice.
„37,1 miliarde euro au reprezentat fonduri primite de la bugetul UE, aferente cadrului financiar multianual 2007-2013, restul de 8,6 miliarde euro fiind primite în actualul cadru financiar multianual, respectiv 2014-2020”, explică Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR crede că absorbţia de fonduri europene ar trebui să fie sistematic ţintită pentru marile proiecte de dezvoltare, prioritizate ȋn aşa fel ȋncât să sprijine creşterea economică durabilă.
Atentat la securitatea națională?
Comisia Europeană a remarcat că decalajele dintre zonele de dezvoltare ale României s-au adâncit în timp, conducând la apariţia unor poli de competitivitate regională, concomitent cu cronicizarea sărăciei în unele zone.
Principalul motiv? Lipsa infrastructurii care blochează investiții serioase în zonele aflate departe de granițele de vest ale țării.
„Lipsa infrastructurii care să interconecteze provinciile istorice acţionează în sensul permanentizării acestor decalaje. Această problemă tinde să devină o preocupare chiar pentru securitatea naţională”, susține Mugur Isărescu.
Sursa: România a primit fonduri europene în valoare netă de 30,4 mld. euro în zece ani