România a cunoscut unul dintre cei mai tumultoși ani din punct de vedere economic, din ultimul deceniu
Principalul motor al economiei României rămân oamenii de afaceri și companiile pe care le conduc. Daciana Siderache, director general Calipso, ne-a răspuns la câteva întrebări cu privire la situația economiei României și la schimbările legislative care au afectat businessul în ultimul an.
Cum v-au afectat businessul cele mai noi schimbări legislative privind contribuțiile pentru salariați?
D.S: Business-ul nostru nu a fost afectat în mod negativ, din contră, am implementat un nou standard de excelență în domeniul HR.
Cum credeți că evoluează economia României dat fiind că ne confruntăm cu o creștere record PIB?
D.S: Creșterea PIB este dată în România, în principal, în lumina consumurilor interne și mai puțin a investițiilor sau exporturilor. Cu toate acestea, România cu siguranță crește și ne bucurăm că parteneri de-ai noștri investesc și ei în viitor, așa cum o facem constant la rândul nostru.
A fost 2017 un an bun? Cum simțiți evoluția afacerii față de 2016?
D.S: În 2017 am crescut pe fondul investițiilor anului trecut, consolidându-ne și mai bine poziția pe piața îmbuteliatorilor.
Ati întâmpinat greutăți în recuperearea banilor de la clienți?
D.S: Partenerii noștri ne-au susținut întotdeauna pe fondul unei colaborări de lungă durată, nu am avut probleme în acest sens.
A fost 2017 un an bun pentru investiții?
D.S: A fost un an foarte bun.
Care a fost cea mai bună lună din 2017?
D.S: Pentru noi, toate lunile sunt importante, dar vânzările record sunt în lunile de vară
Ce schimbare legislativă ați propune Guvernului, Parlamentului?
D.S: Susținerea afacerilor cu capital românesc integral și simplificarea codului fiscal
Ce așteptări aveți pentru 2018?
D.S: Pentru noi ne așteptăm la continuarea și chiar accelerarea creșterii înregistrată în volume vândute în 2017
Despre Calipso
Compania Calipso a fost înființată în anul 1991, având acum peste 150 de angajați, şi o cifră de afaceri de aproximativ 50 de milioane de lei în 2016. Calipso este producător și îmbuteliator de apă de izvor plată și carbogazoasa, băuturi răcoritoare și apă aromatizată. Noua unitate de producție cu o capacitate de producție de peste 1.000.000 litri/zi, a fost pusă în funcțiune din 2010 și este situată in jud. Ilfov, pe o suprafață de 40.000 mp.