România vinde vaccin anti-COVID-19 mai multor ţări

0
- Reclama -

Premierul Florin Cîţu a precizat luni că România vinde vaccin anti-COVID-19 mai multor ţări, Danemarca urmând să primească un milion de doze.

Prim-ministrul a fost întrebat cu privire la dozele de vaccin anti-COVID-19 care urmează să expire.

„Avem aceste statistici. O parte dintre doze au fost exportate. Nu dintre cele care urmau să expire acum pe 30, poate şi din cele care urmau să expire acum pe 30, dar există o analiză a tuturor, avem un contact cu mai multe ţări pentru a exporta, pentru a dona. În fiecare zi primim cereri. Ştiţi foarte bine că în Danemarca o să trimitem mai multe. În Danemarca vindem. Vindem în mai multe ţări. Cred că un milion de doze în Danemarca. Ministerul Sănătăţii are toate cifrele”, a spus Cîţu.

Vezi și Cazurile rare de inflamații cardiace la tineri în legătură cu vaccinul anti COVID

Este vorba de vaccin Pfizer, care va fi vândut la preţul de achiziţie.

- Reclama -

„Când a fost făcută strategia pentru UE, toate ţările au avut aceeaşi strategie. S-au contractat mai multe pentru că trebuia să ajungem în acelaşi moment în care vindeam în alte ţări şi strategia este de a vinde la preţul de achiziţie”, a afirmat premierul.

Ţinta vaccinării, potrivit şefului Guvernului, este eliminarea pandemiei.

„Am atins cea mai importantă ţintă. Ştiţi foarte bine că ieri, în Bucureşti, în 24 de ore nu a fost nicio persoană infectată. Ţinta vaccinului este aceea de a elimina pandemia şi ţinta este atinsă”, a declarat premierul.

- Reclamă -

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele