Organizaţiile societăţii civile ale românilor din Ţinutul Secuiesc se pregătesc pentru organizarea unui protest în data de 29 iulie, la Bucureşti, din cauza Codului Administrativ al României, adoptat în Parlament şi nepromulgat deocamdată.
Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCH) a solicitat, într-o scrisoare deschisă, preşedintelui Klaus Iohannis ca acesta să nu promulge legea Codului Adminsitrativ, precum şi primirea în audienţă a reprezentanţiilor acestei organizaţii, informează RADOR. Potrivit FCRCH, aplicarea prevederilor Codului Administrativ va avea drept rezultat – în condiţiile în care va fi promulgat – autonomia Ţinutului Secuiesc şi, implicit, asuprirea populaţiei române.
Forumul Civic îi invită pe românii din întreaga ţară să participe la acest protest. Organizaţia românilor din cele trei judeţe îşi exprimă, în această scrisoare deschisă, îngrijorarea din cauză că, în condiţiile în care Codul Adminsitrativ va intra în vigoare în forma adoptată de Parlament, limba maghiară va deveni limbă oficială nu numai în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, ci şi în alte zone. Codul Administrativ, susţine organizaţia românilor, va elimina pragul de 20% pentru folosirea limbii materne. Legea Codului Administrativ adoptată de legislativul de la Bucureşti prevede, de fapt, asigurarea exercitării drepturilor minorităţilor naţionale şi sub acest prag dacă respectiva administraţie locală publică este de acord cu acesta.
Citește și:Augustin Lazăr, replică pentru România Tv: ‘Opinia publică a fost dezinformată’