Romsilva: risc de extindere a incendiilor cauzate de arderea miriştilor

1

Romsilva atrage atenţia asupra riscului extinderii incendiilor provocate de arderea miriştilor, în condiţiile în care un incendiu a distrus peste 50 de hectare pădure de răşinoase la Ocolul Silvic Buzău, potrivit unui comunicat de presă.

 

Pentru stingerea incendiului, sâmbătă şi duminică au intervenit sute de pompieri din mai multe judeţe, silvicultori de la două ocoale silvice din cadrul Direcţiei Silvice Buzău, numeroşi voluntari, precum şi aeronave ale Ministerului Apărării Naţionale, iar incendiul nu a fost încă stins.

În ultimele două zile, sâmbătă şi duminică, s-au produs alte 21 de incendii în fondul forestier de stat administrat de Romsilva, din care trei în păduri de răşinoase, acestea fiind distruse în totalitate.

Toate aceste incendii au fost provocate de extinderea incendiilor de mirişte, pe fondul secetei prelungite şi a intensificării vântului, în urma arderii vegetaţiei de către persoane care ignoră riscurile extinderii acestora.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, după identificarea vinovaţilor, va întreprinde toate măsurile pentru recuperarea pagubelor produse de aceste incendii, precum şi costurile regenerării pădurilor afectate.

„Facem un apel către cetăţeni să fie responsabili, să nu mai incendieze miriştile, să nu lase focul nesupravegheat, mai ales în zonele cu risc de producere a incendiilor şi în apropierea pădurilor. De asemenea, facem un apel către turişti să nu aprindă focul în pădure sau în apropierea lor şi să se asigure că sting focul, după ce îl folosesc în locurile special amenajate”, au spus reprezentanţii regiei.

Vezi și Incendiu complex Prosper: Clădirea nu avea autorizaţie de incendiu

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a adoptat mai multe măsuri pentru prevenirea incendiilor de pădure, prin intensificarea acţiunilor de patrulare, instituirea serviciului de permanenţă, campanii de informare în rândul cetăţenilor, turiştilor şi a angajaţilor firmelor de exploatare, precum şi efectuarea de lucrări de întreţinere a liniilor izolatoare, colnicelor şi a şanţurilor de minim sanitar.

„Precizăm că, de la începutul anului, în fondul forestier de stat administrat de Regia Naţională a Pădurilor, s-au înregistrat 281 de incendii care au afectat peste două mii de hectare fond forestier, faţă de 56 de incendii înregistrate în perioada similară a anului trecut, când au fost afectate mai puţin de trei sute de hectare fond forestier”, se mai arată în comunicat.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

1 comentariu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele