Compania Gazprom, deținută de statul rus, a oprit de miercuri livrările care trec prin Bulgaria către Europa, a anunțat Ministerul bulgar al Energiei, citat de Bloomberg.
Comunicatul privind întreruperea livrărilor de gaz prin Bulgaria a venit după ce Gazprom a notificat anterior furnizorul de gaze din Polonia, PGNIG, că va întrerupe conductele începând tot de miercuri, de la ora 08:00.
Conform Bloomberg, este o „escaladare majoră în lupta dintre Moscova și Europa pentru aprovizionarea cu energie crucială”, menționând că aceasta vine pe fondul unui impas între cele două părți în legătură cu cererile Kremlinului ca plățile pentru gaz să fie făcute în ruble rusești.