Rusia iese și din lumea turismului

Alexandru Ionescu

Rusia a anunţat că se retrage din Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), însă această decizie nu îngheaţă procedura de suspendare din calitatea de membru, pe care o dezbate miercuri, la Madrid, instituţia, în cadrul unei Adunări Extraordinare.

 

Surse prezente la reuniune au confirmat pentru EFE anunţul făcut de Moscova, însă reuniunea extraordinară continuă pentru a se decide dacă până la urmă va fi suspendată Rusia din calitatea de membru, ca urmare a invaziei în Ucraina.

Ieşirea Rusiei va deveni efectivă la un an după ce Ministerul Afacerilor Externe din Spania va primi scrisoarea oficială prin care se va comunica decizia, însă suspendarea, dacă va fi aprobată, va avea efect imediat.

Pentru ca suspendarea ţării să fie efectivă este necesar acordul a două treimi dintre cele 160 de ţări membre ale organizaţiei, după recomandarea comitetului executiv, format din 35 de ţări, şi aprobată cu 72% din voturi „pentru”. Acestea sunt prevederile din statutul OMT, în cazul în care Adunarea avertizează că unul dintre membri săi persistă în a urma o politică opusă obiectivului fundamental al organizaţiei.

Vinerea mare! Obiceiuri și tradiții! Ce este bine și ce nu este bine să faci


Citeste si...  Early Booking pentru vacanţele verii, cu reduceri de până la 30%
Distribuie articol:
3 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *