Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 şi Serviciul Omoruri fac cercetări în cazul accidentului produs luni după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste mai mulţi muncitori pe un şantier din zona Bibliotecii Naţionale şi care s-a soldat cu doi morţi, a informat Poliţia Capitalei.
Alţi patru muncitori au fost transportaţi la unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri.
Luni după-amiază, Secţia 11 Poliţie a fost sesizată că pe o stradă din Sectorul 3 mai mulţi muncitori care săpau un sanţ au fost surprinşi de malul de pământ care s-a surpat peste ei.
Potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, intervenţia la accident a fost foarte dificilă şi foarte periculoasă pentru pompieri.
„Nu ne pronunţăm exact cum s-a produs accidentul, dar cu siguranţă Inspecţia Muncii va stabili dacă au fost asigurate regulile la faţa locului”, preciza, luni seara, Arafat.
Începe judecata lui Daniel Chițoiu pentru accidentul mortal de pe Dealul Negru
Cine conduce firma, ce implicații politice există
Președintele Consiliului de administrație al companiei Sectorului 3, Algorithm Residential S3, implicată în accidentul de muncă în urma căruia doi muncitori și-au pierdut viața, este Alin Radu Panait, un tânăr de 32 de ani, fost consilier PSD, referent la Universitatea de Teatru și Film din București și fost expert în achiziții la mai multe federații sportive, însă fără experiență în construcții.
Alin Radu Panait a fost numit șeful Consiliul de administrație încă din 2017, când avea doar 28 de ani.
Nu este foarte clar ce fel de lucrări executa firma Algorithm Residential S3 în spatele clădirii Bibliotecii Naţionale, unde a avut loc accidentul de muncă de ieri, 2 august 2021.
Potrivit documentelor companiei publicate în Monitorul oficial, compania Algorithm Residential S3 este deținută de Consiliul local al Sectorului 3, reprezentat de primarul Robert Negoiță, cu 99,96%, și de Administrare Active Sector 3, reprezentată de Florentin Corbuleanu, cu 0,0396%.
Firma a fost înființată în mai 2017, cu obiect de activitate ”lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”. Potrivit portalului ministerului de Finanțe, în 2017, compania Algorithm Residential S3 a avut 42 de angajași, profit zero și o pierdere de aproape 1,2 milioane de lei. Anul trecut, avea 168 de angajați și profit de aproape 77.000 de lei.
Potrivit site-ului companiei, Algorithm Residential este condusă de directorul general Daniel Banu, inginer constructor. Președintele Consiliului de Administrație și cel care reprezintă firma este însă Alin Radu Panait, de 32 de ani, fost consilier local PSD la Sectorul 3 în perioada 2012-2017.
Potrivit CV-ului, Alin Radu Panait este referent la Universitatea de Teatru și Film din București și a fost consultant în achiziții publice la mai multe federații sportive, de scrimă, volei, judo și tir sportiv. Are un master în securitate națională la Academia de Informații a SRI ”Mihai Viteazul”.
Compania Algorithm Residential este acționar cu 82,33 % la o altă firmă a S3, Algorithm Construcții S3. Potrivit portalului companiei, președintele CA al firmei Algorithm Construcții S3 este Gili Bărbulescu.
Potrivit CV-ului de pe site-ul firmei, Gili Bărbulescu e profesie psihoterapeut. El este și director la ADP București SA, o altă companie a S3, deținută în proporție de 96,65% de CL S3.
Potrivit newsweek.ro, care citează declarația de avere de anul trecut a primarului Robert Negoiță, fiul edilului, Louis Rafael Negoiță, este angajat la Administrația Domeniului Public București SA, compania primăriei condusă de Gili Bărbulescu.
Potrivit unei anchete de presă a spotmedia.ro, anul trecut în septembrie, mașini ai Algorithm Construcții S3 descărcau deșeuri din construcții într-un loc neamanejat, pe malul Dâmboviței.