Deși în aparență scandalul Blue Air pare să se rezolve atât prin intervenția statului, cât și prin intențiile declarate ale companiei, multe întrebări referitoare la situația creată nu au încă răspuns.
Cum ajunge o companie privată care nu excelează din punct de vedere al business-ului să fie preferata statului sau a unor reprezentanți ai statului atunci când vine vorba de credite, ajutoare de stat și, mai nou, iată, eșalonarea datoriilor? Care este importanța strategică a acestei companii pentru statul român? De ce statul, prin reprezentanții săi, ajunge să cedeze la un șantaj pe care autorități din alte țări l-ar considera act terorist, ca o formă de sechestrare mai „soft” (pentru că niste persoane sunt ținute deliberat și premeditat în locuri unde nu își doresc)?
Dealtfel, toate aceste anomalii au fost sesizate și de mediul de afaceri care începe să reacționeze dur la intervenția nejustificată a statului. Bogdan Roșu, CEO Next Capital și președinte al Asociație Române de Factoring comentează revoltat situația în social media:
Bogdan RoȘu: De ce să ajute Statul un privat din taxele colectate?
„Pe partea economică, Blue Air e o companie privată care trebuie să se descurce singură în piață într-un mod responsabil. În al doilea rând, pe partea sentimentală, Blue Air nu mai e de mulți ani compania românească pe care o știam: are alt acționariat, are baze în Cipru și Irlanda (nu la Bacău ca înainte), are personal navigant de toate nationalitățile (nu doar români), ceea ce e absolut okay. Nu văd însă rostul pornirilor naționaliste că ar trebui ajutată de statul român. De ce să ajute statul un privat din taxele colectate? Statul are alt rol in societate și în economie (să facă școli, spitale, drumuri, apărare etc). Statul se implică suficient (prea mult chiar) la Tarom.
