Șeful AEP, Constantin Mitulețu-Buică, a afirmat că, așa cum este la dosar raportul de similitudine, consideră că nu a plagiat, iar când îi va fi comunicată decizia CNATDCU, va ataca „orice document dacă nu respectă procedurile legale”.
Mitulețu-Buică a susținut că aceeași comisie din cadrul CNATDCU care acum a propus anularea titlului său de doctor pe motiv de plagiat a propus în 2016 acordarea titlului științific de doctor.
Mitulețu-Buică a ajuns șef peste Autoritate în timpul guvernării PSD-ALDE după ce, fosta șefă, Ana Maria Pătru a fost ridicată de DNA într-un dosar în care a fost acuzată de mai multe fapte de corupție.
Vezi și Inspecţia Judiciară verifică dacă procurorii DNA Ploieşti au săvârşit abateri în cazul Anei Maria Pătru, fosta şefa a AEP
„Când îmi va fi comunicată decizia, voi vedea care sunt procedurile și dacă au fost respectate și mă voi adresa organelor competente”, a adăugat acesta.
Vezi și DNA a înțeles cum Blejnar, dispărutul Manta şi Comăniţă că au luat şpagă de milioane de euro
Întrebat dacă a plagiat, șeful AEP a replicat: „Așa cum este la dosar raportul de similitudine, nu consider că am plagiat și am respectat toate reglementările din 2016”.
„Voi ataca cu siguranță orice document, dacă nu respectă procedurile legale”, a mai declarat Mitulețu-Buică.
Chestorul principal de poliție (r) Cătălin Alexandru Ioniță, fost șef al Poliției Române și fost șef al Direcției Generale Anticorupție (DGA), rămâne fără titlul de doctor în științe după ce Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în mod oficial, retragerea distincției academice pentru plagiat.