Simion despre Șoșoacă: ”este de râsul curcilor”

0
simion

George Simion a infirmat acuzațiile aduse de senatoarea Diana Șoșoacă, exclusă recent din grupul parlamentar AUR. Co-președinți AUR a spus că îi este ”milă” de Diana Șoșoacă și că ”este de râsul curcilor” situația în care se află. Simion a mai declarat că Diana Șoșoacă ”a uitat cine a făcut-o senator”.

 

”N-am avut ce să le mai zic colegilor, n-am mai avut ce să fac. Ce să le zic, când se potolește?”, a mai spus Simion cu privire la ieșirile în spațiul public ale Dianei Șoșoacă.

”E de râsul curcilor, mi-e milă. Sper să nu fie nimic adevărat din ce spune despre copiii ei. Vă dați seama de ridicolul situației și despre ce trebuie să comentăm (…) Se referă la Ringo Dămureanu, șef de sindicat (referitor la afirmația senatoarei conform căreia Simion ar fi fost șoferul Olguței Vasilescu, n.red.) Dar n-a fost șoferul Olguței Vasilescu. După cum nici Lulea n-a avut afaceri în Transnistria, nici eu nu sunt homosexual (…) Sunt aberații. Doamna senator uită cine a făcut senator (…) Nu aveam nicio problemă cu Diana Șoșoacă la conducerea Comisiei de abuzuri”, a declarat liderul AUR George Simion.

Șoșoacă, dezlănțuită pe Facebook

Duminică seară, Diana Șoșoacă l-a amenințat direct pe George Simion cu mai multe dezvăluiri dacă ea sau copiii ei vor mai fi ținta atacurilor sau ”înscenărilor”.

Senatoarea a mai întrebat retoric: ”oare lumea știe că a fost șoferul Olguței Vasilescu” și a spus că în spatele AUR există ”o echipă foarte puternică care face ce trebuie să facă pe internet”.

Șoșoacă l-a mai acuzat pe Simion că a desființat filialele AUR din țară pentru ca nimeni să nu mai poată organiza congres, iar Simion ”să poată conduce România”:

Vezi și Șoșoacă spune că AUR e controlat de afaceristul Marius Lulea

”George, oare stie lumea ca ai fost soferul Olgutei Vasilescu? Nu am nimic cu soferii, dar oare stie lumea? (…) In spatele AUR se afla o echipa foarte puternica care face ce trebuie sa faca pe internet. Pacat ca am aflat prea tarziu (…) George, daca esti santajat dă pe față tot (…) George, daca tu vrei sa faci ce vrei maine… Cine va trada AUR, nationalismul si patriotismul, va fi linsat pe strazi. Nu v-am mai vazut pe strazi.

Eu fac 100 de metri in 3 ore, pentru ca oamenii ma iubesc. George, ti-am spus sa nu-ti bati joc de munca mea, ti-am zis ca suntem singurele persoane care pot schimba Romania. Ia, zi, George, ce ti-au facut? Sau n-ai fost niciodata cum am crezut? (…) Mi-ai spus ca ai desfiintat filialele din tara ale AUR pentru ca nu vrei sa convoace nimeni, niciun congres, ca sa conduci tu Romania. Si am stabilit ca ma vei sprijini si mi-ai spus ca primesti amenintari din cauza mea, dar ca pentru toata dreptatea pe care o am o sa incerci sa ma sprijini, dar ca vin o groaza de oameni care iti cer sa scapi de mine, pentru ca am deranjat”.

Senatoarea AUR a mai spus că nu este lăsată să meargă la Liviu Dragnea, să vadă în ce situație își execută pedeapsa, spunând că deținuții politici sunt umiliți și puși să spele WC-uri.

Vezi și Târziu, AUR se spală pe mâini de Șoșoacă

”(…) Da, domnule Dragnea, nu sunt lasata sa vin la dumneavoastra, sa vad in ce situatie sunteti (…) Punteti oamenii sa spele WC-uri, umiliti detinutii politici (…) MCV-ul e prea dragut cu noi. Acest live e provocat de un telefon in care mi s-a zis sa ma potolesc pentru ca se insceneaza un dosar pentru baiatul meu, droguri, femei alcool. Un fir de par daca se atinge din parul copiilor mei, dau si mai mult (…) Va trebui sa platiti pentru fiecare pas pe care l-ati facut din acel „pas cu pas”.

Vezi cel mai performant purificator de aer anti coronavirus

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele