Sindicaliştii din Societatea de Transport Bucureşti (STB) anunţă că vor protesta, luni, la Autobaza Militari, începând cu ora 11.00. Oamenii cer plata indemnizaţiilor de concediu, salarii corecte pentru munca prestată, grile de salarizare corespunzătoare tuturor categoriilor de personal, dar au şi revendicări care ţin de protecţia muncii.
Liderul de sindicat STB, Florin Ivan, a anunţat că în cursul zilei de luni este programat un protest la Autobaza Militari.”Scopul protestului îl constituie: recuperarea banilor furaţi de conducere pentru indemnizaţia de concediu; recuperarea banilor furaţi de conducere pentru libere şi consecutive; susţinerea Statului Personalului din Transportul Public Local; pentru muncă egală = plată egală”, a transmis Florin Ivan.
Sindicaliştii mai cer asigurari CASCO pentru parcul auto şi evaluarea riscurilor pentru toţi salariaţii.
Citește și: Papa a vorbit despre păcatele Bisericii Catolice