Sindicalistul Rădoi a fost trimis în judecată

0

Procurorii DNA anunţă, luni, trimiterea în judecată a preşedintelui Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou (U.S.L.M.), Ion Rădoi, pentru folosire a influenţei sau autorităţii având ca scop obţinerea de foloase necuvenite şi şantaj, în dosarul care vizează exploatarea nelegală a spaţiilor comerciale de la metrou. Ion Rădoi este sub control judiciar.

 

În perioada 2018 – 2021, invocând existenţa unui litigiu cu SC Metrorex SA, SC Sindomet Servcom SRL – controlată de Rădoi – ar fi refuzat să predea spaţiilor comerciale, continuând exploatarea nelegală a acestora şi obţinerea de venituri care se ridică la peste 10 milioane de lei. În 2021, Ion Rădoi l-ar fi constrâns pe ministrul Transporturilor să acorde în continuare firmei sindicatului drepturile de a folosi spaţiile comerciale ocupate în mod abuziv, prin organizarea unui protest ilegal.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul de investigare a infracţiunilor asimilate corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor:

RĂDOI ION, la data faptei şi în prezent preşedinte al sindicatului Unitatea – Sindicatul Liber din Metrou (U.S.L.M.) şi administrator în fapt al SC Sindomet Servcom SRL (societate deţinută de U.S.L.M.), pentru infracţiunile de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un sindicat, având ca scop obţinerea de foloase necuvenite (7 acte materiale) şi şantaj
Persoană fizică, administrator al unor societăţi comerciale, pentru complicitate la infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un sindicat, având ca scop obţinerea de foloase necuvenite (3 acte materiale).
”Prezenta cauză a avut ca obiect investigarea modului în care inculpatul Rădoi Ion şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea de lider sindical pentru a obţine foloase necuvenite din exploatarea şi administrarea spaţiilor comerciale din staţiile de metrou şi din căile de acces către metrou, în perioada septembrie 2017 – iulie 2021. Influenţa şi autoritatea in calitate de lider sindical ar fi fost folosite în raport cu responsabili decizionali din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi conducerea SC Metrorex SA pentru atingerea unor scopuri personale sau pentru interese de grup, fără legătură cu dialogul social, ori protejarea drepturilor salariaţilor”, arata DNA, în rechizitoriu.

Cel mai mare jaf de criptomonede din istorie, reușit de hackerii nord-coreeni

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele