Soldat ucrainean luat prizonier pe Insula Șerpilor, a revenit acasă și s-a căsătorit

1

Un soldat ucrainean care a făcut parte dintre apărătorii Insulei Şerpilor, despre care se credea că a fost ucis, s-a întors din Rusia în Ucraina, în cadrul unui schimb de prizonieri. El a primit permisie să meargă la Harkov pentru a se căsători cu iubita sa.

La câteva zile după ce a început invazia rusă în Ucraina, marina rusă a atacat Insula Şerpilor din largul coastelor ucrainene. A fost un episod intens mediatizat, după ce apărătorii ucraineni au refuzat să se predea navei de război ruseşti.

S-a crezut că mai mulţi dintre apărători au fost ucişi şi chiar au primit distincţii militare postume din partea preşedintelui Volodimir Zelenski.

Printre cei a căror soartă a rămas necunoscută se numără un tânăr soldat din Brigada 35 de puşcaşi marini, pe nume Valeriy.

Ulterior, s-a dovedit că Valeriy a fost luat prizonier de ruşi, dar a fost trimis înapoi în Ucraina în cadrul unui schimb de prizonieri.

Odată ajuns acasă, Valeriy a primit o permisie şi a plecat imediat la Harkov, unde a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, cu care avea o relaţie de doi ani, Vladislava.

Cei doib s-au căsătorit în weekend, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi comandantul lui Valeriy, Maksym Zinchenko.

Unitatea militară a anunţat nunta pe pagina de Facebook. Tot acolo s-a spus că sentimentele celor doi tineri „au fost întărite de distanţă şi de timp, iar separarea şi incertitudinea le-au dat o înţelegere reală a faptului că viaţa este fragilă”.

Vezi și: Lavrov, Rusia încearcă evitarea unui război nuclear

 

1 comentariu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele