Soluții pentru energie ieftină. „Înființați cooperative energetică”, îndeamnă fondatorul celei mai vechi astfel de cooperative din Europa, Dirk Vansintjan.
De câteva luni, o echipa de jurnaliști, formată din Marius Daea în România și Edyta Iwaniuk în Polonia, urmăresc progresele din ambele țări în domeniul energiei cetățenești.
Nici în Polonia, nici în România nu am găsit cooperative energetice cetățenești care să funcționeze cu succes.
În România, există o cooperativă energetică care furnizează energie electrică, dar nu o produce.
În Polonia, sunt înregistrate 21 de cooperative energetice (la 13 decembrie 2023), dintre care două produc și consumă energie electrică. Dar sunt proiecte ale autorităților locale.
În România nu există soluții legale pentru comunitățile de energie/ cooperative, în timp ce în Polonia există, dar exclud locuitorii orașului.
Prima cooperativă de energie, fondată în 1991
Am mers la Bruxelles, țara în care s-a născut energia verde, locală și cetățenească.
EcoPower – așa se numește cooperativa energetică creată de Dirk Vansintjan. Acum 32 de ani, împreună cu prietenii săi și în timpul unei discuții la o bere, a hotărât să folosească doar energie verde și să aibă curent electric ieftin.
În 1991, EcoPower a fost fondată de un colectiv format din șase persoane. Astăzi, sunt 70.000 de oameni.
Produc 7% din întreaga energie din Belgia, cu ajutorul a 24 de turbine eoliene, 3 hidrocentrale și 300 de parcuri fotovoltaice. EcoPower este atât producător, cât și furnizor de energie.
Dirk Vansintjan a devenit guru al cooperativei energetice în Europa. Este un filolog modest și sincer, îmbrăcat într-un tricou și cu o barbă considerabilă.
La începutul anilor ’90, a cumpărat împreună cu prietenii săi o veche moară de vânt, care furniza energie pentru întregul sat. Clădirea necesita renovare, implica costuri mari și o autodisciplină aproape supraomenească.
„Am crezut naiv că după renovare vom continua să producem energie, o vom vinde unei companii și vom deveni bogați”, a povestit Dirk Vansintjan, la o discuție cu cei doi jurnaliști, cu greu putând fi întrerupt.
De la moară la Comisia Europeană
Stilul lejer și sincer al lui Dirk ne-a surprins, deoarece el este un lobbyist oficial în cadrul Comisiei Europene pentru transformarea verde și energia descentralizată. Dezvoltă programe de cooperativă energetică, oferă consultanță și inițiază noi legi europene privind partajarea cetățenească a energiei.
Cu toate acestea, comportamentul său este asemănător cu cel al unui unchi hippy, iubit de întreaga sa familie.
Dirk face o mulțime de lucruri simultan. În timpul interviului, se așează lângă noi un brazilian care scrie o teză despre cooperativele din Europa și își ia notițe.
Belgianul vorbește rapid, râde des, savurează berea locală și își spune povestea „pentru a suta oară”, cum ne spune chiar el..
Îl deranjează puțin. Ar prefera să se întoarcă în satul său (la 40 km de Bruxelles, în Rotselaar), dar încă nu a vorbit cu jurnaliștii din România și Polonia.
Între timp, menționează că a contribuit la redactarea dispozițiilor din octombrie 2023 privind comunitățile energetice din noua rezoluție a Consiliului European RED 3 (esențial: 42,5% energie din surse regenerabile până în 2030).
Recunoaște că acum trei decenii nu avea nicio idee că va deveni un lobbyist verde.
Citește și: De ce nu vor România și Polonia energia verde produsă acasă
„Am inventat Coca-Cola”
„Când am decis să înființăm o cooperativă, nicio lege în UE sau în Belgia nu reglementa acest lucru și nimeni nu se gândise vreodată la așa ceva. Aveam acea moară, care încă în 1985 producea energie pentru satul nostru, și aveam… o idee nebunească. Atât.
Nimeni nu era interesat de sursele de energie regenerabilă în acea vreme. Acum simt că atunci am inventat rețeta pentru Coca-Cola.
Mai întâi am scris statutul cooperativei, am căutat soluții similare în Germania, Olanda și Franța, am tradus legile acestor țări, am căutat aliați în guvernul local.
Am înființat, de asemenea, o asociație pentru sursele regenerabile de energie. Moara noastră putea vinde energie, așa că am întrebat despre prețurile posibile, pentru că atunci era monopol. Am creat o anumită presiune asupra politicienilor.
La acea vreme, în Belgia, prețurile la electricitate erau stabilite de un comitet misterios, cu participarea sindicatelor din centralele electrice. Membrii lor primeau electricitate aproape gratuit, așa că nu îi interesa un preț mai mic pentru ceilalți.
Am propus modificarea legii, dar niciodată nu a fost adoptată. Așa că am rămas aparent fără nimic, dar totuși cu niște cadre legale și cu lumina verde pentru sursele regenerabile de energie.
Aveam și reguli – printr-o decizie ministerială, ni s-a spus că vom primi 2 franci belgieni pentru fiecare kilowatt-oră produs de noi.
Suma era mică, dar exista ceva.
Timpul a jucat în favoarea noastră; după 5 ani, Parlamentul European a decis să elibereze piața de monopol (primul pachet energetic a fost adoptat între 1996 și 1998). A fost prima liberalizare a piețelor naționale de energie electrică și gaze.
Am reparat turbinele din moara noastră istorică și ne-am adresat unei companii energetice, crezând că putem vinde electricitate producătorilor mari și să câștigăm din asta.
Era o organizație intercomunală, compusă în jumătate din cei care aveau monopol la acea vreme și dintr-o comună.
Compania energetică ne-a spus atunci că nu ne va da niciun ban. Apoi, comuna a căutat un partener pentru construirea a două turbine eoliene pe terenuri publice. Eram pregătiți pentru asta. Aproximativ 30 de membri cooperanți și o contribuție de 50.000 de euro”, a povestit Dirk Vansintjan.
Am fost o gașcă de nebuni, de prieteni
„Unul dintre membrii noștri a spus: «Ai văzut că există o licitație publică?». Orașul Eeklo căuta un partener pentru construirea unor turbine eoliene. Interesant și tentant.
Am întocmit documentația. Am depus o cerere, am participat la licitație, care viza implicarea cetățenilor și a micilor întreprinderi în această investiție.
Eu am scris că toți cetățenii pot participa la proiect. Am câștigat licitația, concurând cu un mare monopolist. Noi, cu activele noastre de 50.000 de euro, în principal prieteni – împotriva unui concern internațional.
Am obținut aprobările, orașul a pregătit foarte bine documentația. Am dus oamenii cu autobuzul în Olanda să vadă o turbină eoliană, să o simtă și să o audă.
Nu au fost obiecții – au văzut că turbina nu face atât de mult zgomot. Ușor a apărut într-un an. Contribuția noastră nu a fost suficientă pentru a acoperi costurile de construcție, dar am primit un credit avantajos de la bancă cu câteva procente.
Au fost momente grele, împreună cu soția – amândoi am fost în conducere – am luat un al doilea credit ipotecar pentru casa noastră.
Coordonatorul proiectului a depus economii semnificative. Fiecare a contribuit cu cât a putut. În cooperativă, un pachet reprezintă un vot, dar contribuțiile financiare nu trebuie să fie egale.
Turbina a costat peste 2 milioane de euro. Producând și vânzând energie electrică, pentru că era o conjunctură favorabilă, creditul ipotecar l-am plătit în patru ani. Era anul 2000.
Au apărut dividende, membri noi se alăturau atrași de succesul nostru.
Am organizat o petrecere. S-a format o coadă, oamenii aduceau bani în plicuri, iar noi ofeream bere gratuită și sărbătoream. Ne-am comportat ca politicienii experimentați, de altfel, și ei au venit la petrecere.
Cooperativa noastră a crescut de la 34 de membri la 1.200. Eram deja de dimensiunea cooperativei noastre prietene din Olanda, pe care, de asemenea, am invitat-o.
Trei ani mai târziu, consiliul cooperativei a decis că vom deveni furnizori de energie – datorită sprijinului unui nou membru al cooperativei, care bea bere cu noi și în același timp lucra în guvern. Am reușit să ridicăm 10 linii electrice.
Nu eram conștienți cu ce ne confruntăm, brusc am început să primim e-mailuri lungi pline de rânduri de cifre și nu știam deloc ce înseamnă acestea.
Nu aveam niciun sistem informatic, iar aceste date arătau consumul de energie – așa că nu am trimis facturi clienților o perioadă lungă de timp.
Eram într-o situație dificilă. Unul dintre coordonatori ne-a salvat.
Jimmy era inginer, dar până când am pus ordine, au trecut doi ani. După un număr lung și obositor de calcule, a dovedit că furnizam curent cu aproape 25% mai ieftin decât monopolistul de atunci.
Nu e de mirare că numărul membrilor creștea, chiar dacă nu ne-am promovat nicăieri. Dividendele de câteva procente din profituri plătite în fiecare an erau cu siguranță încurajatoare.
Nu totul a fost mereu roz, prețurile energiei depindeau de fluctuațiile bursei, plus schimbările legislative, criza financiară ne-a lovit.
În 2018, aveam 16 milioane de euro în cont și niciun proiect în perspectivă, nicio autorizație pentru noi turbine eoliene.”
Ce să facem cu 16 milioane de euro?
„În Belgia, era perioada în care centralele de biogaz intraseră în faliment, deoarece prețul energiei electrice scăzuse drastic, iar fondurile pentru sprijinirea unor astfel de inițiative se epuizaseră.
În Olanda, totuși, cooperativa și producția de energie regenerabilă creșteau. De la început, am lucrat în rețeaua cooperativă, împărtășind experiențe. Am văzut cum în Olanda, în decurs de 10 ani, din 70 de cooperative au devenit 700.
La evenimentele cooperativelor venea însuși regele, acum 10 ani l-am văzut mergând de la o masă la alta și discutând cu cooperativiștii timp de două ore.
Fiecare stat membru ar trebui să ia exemplu de la Olanda.
Olanda a implementat o lege (cadru de facilitare) sub forma unui mecanism de sprijin. A fost un experiment extrem de reușit, bazat pe codul poștal.
Fiecare comună are propriul cod poștal, nu-i așa? Dacă într-un astfel de cod poștal apărea un proiect de energie regenerabilă, oamenii din acea zonă puteau investi în el și primeau și o reducere fiscală pentru investiția în surse regenerabile de energie.
Exemplul olandez arată cât de importantă este susținerea politică.
La noi era cumva mai rău. Când în Flandra nu puteai obține autorizații pentru noi surse de energie regenerabilă, știam că colegii de pe partea valonă a țării aveau permise de construire pentru surse regenerabile de energie, chiar dacă băncile nu le mai acordau împrumuturi.
Am decis să investim în instalațiile lor. Apoi, de câteva ori în Franța și Olanda – avem în total aproximativ 70 de investiții.
Niciodată nu am avut probleme să ne conectăm la rețelele electrice, deoarece în Belgia sunt puternice. Dar nu întotdeauna imediat, o dată a trebuit să folosim o strategie.
Mi-a venit ideea, când ni s-a spus să așteptăm la coada pentru conectarea unei turbine eoliene, să spun că este pentru o fabrică. Și atunci s-a dovedit că nu există nicio problemă cu conectarea.
Acționăm etic, într-o cauză bună, așa că nu mi-e frică să folosesc mijloace excepționale în acest caz. Și repet tuturor – dacă spun că nu se poate, încercați din nou, verificați tot ce auziți de la operatori, companii și guverne de mai multe ori.
Deschideți-vă propriile căi
Nu lăsați-vă convinși că cooperativa nu are sens. Este cea mai bună modalitate de a face față crizei, deoarece cooperativa va găsi întotdeauna un echilibru între producerea de energie, vânzarea acesteia în afara cooperării și furnizarea acesteia membrilor săi – acest lucru permite protejarea împotriva consecințelor crizei energetice și financiare. Alte forme de producere a energiei, deși disponibile, nu sunt la fel de optime.
Instalați panouri solare și sărbătoriți!
Soluții pentru energie ieftină. Sfaturi de la Dirk pentru Polonia și România
Fii perseverent. Încearcă să instalezi rapid o mică instalație – cel mai simplu cea fotovoltaică. Unde poți, în școală, pe clădirea unei cooperative locative, pe clădirea bisericii. Astfel, să arăți celorlalți că funcționează. Și sărbătorește!
Arată-le celorlalți că funcționează și organizează imediat o petrecere pentru a sărbători acea mică primă reușită. Apoi spune-ți vecinilor tăi ce se întâmplă în restul Europei.
De ce o comparație între România și Polonia?
Ambele state sunt membre UE. Polonia a aderat in 2004, iar Romaia în anul 2007. Ambele state au trecut prin epoca comunismului si a industrializarii.
România și Polonia au câteva asemănări în ceea ce privește sectorul mineritului și energiei.
Am vrut să aflăm care sunt provocările cu care se confruntă cele două țări în tranziție energetică din punct de vedere al comunităților de energie/cooperative energetice.
Atât România, cât și Polonia au o tradiție îndelungată în ceea ce privește extragerea cărbunelui. Ambele țări au resurse semnificative de cărbune și au avut o istorie bogată în producția de energie electrică bazată pe cărbune.
Din cauza resurselor semnificative de cărbune, ambele țări au utilizat energie termică generată în principal din cărbune pentru producerea de electricitate.
Atât România, cât și Polonia au fost, în trecut, dependente de resursele fosile, cum ar fi cărbunele, pentru satisfacerea nevoilor lor energetice.
În ultimii ani, România a diversificat mixul său energetic și a investit în surse de energie regenerabilă, cum ar fi hidroenergia, energia eoliană și cea solară.
Polonia, în schimb, a avut tendința de a depinde în continuare de cărbune, dar a început, de asemenea, să exploreze și să implementeze surse de energie regenerabilă.
România a făcut progrese semnificative în dezvoltarea capacităților de energie verde, inclusiv prin implementarea de proiecte de parcuri eoliene și solare. Polonia, deși a început să exploreze aceste opțiuni, a întâmpinat, în general, mai multe dificultăți în tranziția spre energie verde.
Polonia a fost mai dependentă de importurile de cărbune, în timp ce România a avut propriile rezerve interne.
Cum stau cele două țări din punct de vederea al minelor pe cărbune și al termocentralelor care produc energie și agent termic cu cărbune?
Conform Global Energy Monitor , in prezent in Polonia s-ar mai extrage cărbune dintr-un total de 31 mine pe cărbune din 26, iar în România dintr-un total de 12 mine pe cărbune, doar din 8.
Drumul spre tranziția energetică nu este deloc ușor pentru cele două țări care în trecut și-au pus bazele energetice pe cărbune si termocentralele care foloseau acest combustibil.
În prezent, în Polonia produc energie electrică și agent termic având combustibil cărbunele, în 231 termocentrale. În România 64 de astfel de termocentrale pe cărbune au mai rămas în functiune pentru a produce energie electrică și energie termică. (sursa: Global Energy Monitor)
În ceea ce privește parcurile fotovoltaice dezvoltate de cele două state în drumul spre tranziția energetică, conform aceleiași surse Global Energy Monitor, în Polonia sunt în total 43 de parcuri fotovoltaice, din care, funcționale 6, în construcție 7, în stadiu de proiect 20 și anunțate alte 8.
În România, în total sunt 41 de parcuri fotovoltaice, din care doar 8 funcționale și produc energie solară, 1 în construcție, 26 în stadiu de proiect, anunțate 2, în conservare 1, alte trei parcuri deja închise.
Parcuri fotovoltaice:
Polonia
România
Mine pe cărbune
Polonia
România
Termocentrale pe cărbune
România
Polonia
La nivel european, REPowerEU investește 210 miliarde de euro pentru a promova tranziția energetică.
Deși legislația europeană este aceeași, de asemenea și termenele de transpunere în legislația națională, problemele specifice cu care se confrunta fiecare țară
în parte au făcut să apară diferențe notabile între toate statele membre UE, nu numai între cele două țări foste comuniste.
Prin Planul Național de Redresare și reziliența (PNRR), Polonia beneficiază de 59,8 miliarde euro, iar România de 30,5 miliarde euro.
Acest material a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Opiniile exprimate aparțin autorului sau autorilor și nu reflectă neapărat opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Executive pentru Educație și Cultură a Uniunii Europene (EACEA).
Nici Uniunea Europeană, nici autoritatea finanțatoare nu pot fi făcute responsabile pentru acestea.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Foto: Rescoop
