SRI organizează în premieră un exerciţiu naţional de securitate cibernetică – CyDEx17

0

Serviciul Român de Informaţii organizează, în perioada 15 – 17 mai, prin intermediul Centrului Naţional Cyberint, un exerciţiu naţional live de securitate cibernetică, intitulat CyDEx17, informează SRI într-un comunicat.

Exerciţiul, aflat la prima ediţie, este organizat în conformitate cu Strategia de Securitate Cibernetică a României şi în parteneriat cu MApN, MAI, MAE, STS, SPP, SIE, ORNISS şi CERT-RO.

“CyDEx17 se va desfăşura în cadrul poligonului cibernetic al Centrului Naţional Cyberint, creat şi personalizat special pentru acest exerciţiu, şi are ca obiective exersarea şi evaluarea modului de gestionare a incidentelor cibernetice, răspunsul la acestea la nivel operaţional, tactic şi strategic, asigurarea unui nivel de securitate corespunzător la nivelul infrastructurilor cibernetice, precum şi optimizarea procesului de cooperare între instituţii în vederea identificării şi limitării impactului unor incidente de acest tip”, se precizează în comunicatul SRI.

Conform sursei citate, exerciţiul va contribui “la conştientizarea nivelului de pregătire al entităţilor implicate, în situaţia unui eveniment ce va afecta spaţiul cibernetic la nivel naţional, precum şi la consolidarea parteneriatului public-privat în domeniu”.

La eveniment vor participa peste 60 de instituţii din sectoarele public şi privat, care “îşi vor testa şi antrena modalităţi de răspuns la incidente cibernetice, vor partaja informaţii cu privire la acestea, într-o manieră rapidă şi eficientă, coordonându-şi capacităţile de apărare”.

Potrivit SRI, CyDEx17 va permite alinierea la prevederile Strategiei de securitate cibernetică a României, verificarea şi stimularea mecanismelor de cooperare între instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul securităţii cibernetice, verificarea şi stimularea mecanismelor de cooperare între instituţiile publice şi mediul privat în domeniul securităţii cibernetice, dezvoltarea unui mecanism eficient de avertizare, alertă şi reacţie la incidente/ atacuri cibernetice.

“În conformitate cu competenţele SRI în domeniul securităţii naţionale, Centrul Naţional Cyberint acţionează pentru cunoaşterea, prevenirea şi contracararea vulnerabilităţilor, riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale a României din perspectiva securităţii cibernetice. Principala sa misiune constă în identificarea şi furnizarea, către beneficiarii legali, de date şi informaţii necesare prevenirii, limitării şi/ sau stopării consecinţelor unei agresiuni asupra sistemelor de tehnologia informaţiei şi comunicaţii care reprezintă infrastructuri critice”, se mai arată în comunicatul SRI.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele