Pe 9 mai, de la ora 19:00, Asociația „Antiqva” și casa de licitații „Artmark” organizează la Palatul Cesianu-Racoviță licitația „Clavecinul regilor. De la Versailles la Peleș”.
Scopul este clar: contribuirea la strângerea de fonduri destinate restaurării clavecinului istoric Taskin de la Muzeul Național Peleș. În licitație vor fi prezente aproximativ 60 de lucrări aparținând unora dintre cei mai importanți artiști români contemporani care, prin acest eveniment caritabil, își leagă simbolic operele de destinul unui instrument rarisim.
Potrivit Radio România Muzical, clavecinul datează din anul 1621, fiind creația lui Andreas Ruckers, și a fost cumpărat de către filosoful Felix Bamberg pentru colecția regelui Carol I. Astăzi, instrumentul face parte din Patrimoniul Național, fiind clasat în categoria „Tezaur”. Restaurarea implică o echipă de experți internaționali și români, iar clavecinul Taskin, care a fost „mut” din perioada comunismului până în prezent, va putea fi admirat și ascultat din nou. Proiectul mai cuprinde și realizarea unui album, a unui film documentar și a unor înregistrări de muzică barocă, precum și prezentări publice ale instrumentului și organizarea unei stagiuni cu concerte de clavecin susținute de importanți claveciniști europeni.