Premierul Ludovic Orban a anunţat că Guvernul va aproba miercuri prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând cu 15 octombrie.
„Pe ordinea de zi va figura hotărârea de Guvernul privind prelungirea stării de alertă. Ieri am avut întâlnirea CNSU prin care a propus Guvernului prelungirea stării de alertă cu 30 de zile şi să completăm hotărârea de Guvern cu câteva măsuri suplimentare prezentate deja după reuniunea CNSU de ieri.
În principal se instituie obligativitatea portului măştii în spaţii aglomerate ca staţii de autobuz, peroane, pieţe, târguri, oboare. Pentru incidenţă între 1,5 la mie iş 3 la mie, iar în localităţile în car ese depăşeşte indicele de 3 la mie, CNSU propune instituirea obligativităţii portului măştii în toate spaţiile, nu doar în cele aglomerate”, a afirmat Ludovic Orban, la începutul şedinţei de miercuri a Executivului.
El a adăugat că a fost reglementată şi activitatea sălilor de spectacole, teatre cinema, restaurante cafenele se reduce la capacitatea de 50% acolo unde rata de infectare este sub sau egală cu 1,5 la mie, iar în localităţile cu rate de infectare între 1,5 – 3 la mie vor funcţiona cu capacitate de 30%, iar programul va fi redus până la ora 23.00.