Stelian Tănase după stenogramele din PSD: “Cu Dragnea lider în continuare, PSD e condamnat să dispară”

0

Analistul Stelian Tănase susține că stenogramele cu Adrian Țuțuianu, care au creat un scandal foarte mare în PSD, arată faptul că în interiorul partidului își face loc adevărul, ceea ce înseamnă că mai este o șansă ca partidul să revină pe direcția corectă.

”Pesediștii – in agonie – au ajuns să se înregistreze între ei prin ședințe și să se denunțe prin presa. Ultimul exemplu este cel cu Adrian Țutuianu ex-ministru, etc. Astfel iese la suprafață mizeria din interior, ce-și spun unii altora. Vedem astfel cît a degenerat atmosfera din acest partid sub conducerea clarvăzătoare a lui Liviu Dragnea. Nu e vorba – si în alte partide se produc asemenea schimburi de replici savuroase, dar nu au ajuns sa se inregistreze unii pe altii și să iasa in piață cu marfa petrovna.

Pina PSD sa introduca starea de asediu in tara, pesedistii traiesc deja sub stare de asediu in partid. Cred că le trebuie bodigarzi cu detectoare la usi. In plus exista metoda simplă de a lasa la intrare telefoanele. Treaba seamănă leit cu un gang mafia unde fiecare se suspectează și se detestă cu fiecare. Numai în filme cu contrabandisti, cu killers și gangsteri se mai vede asa ceva. S-au inspirat de acolo? Sau legăturile partidului cu interlopii au dus la acest model de organizatie?

Asa crede foarte multă lume în țara asta. Dacă în PSD începe să-și facă loc adevărul, se întrevede o șansă ca acest partid să se schimbe. Dar cine plătește totuși angaralele unei guvernări de un nivel extrem de precar – cum avem după 2016 ? O guvernare care nu e guvernare pentru că are un singur scop – să îl salveze pe Dragnea de pușcărie. Cu Dragnea lider în continuare, PSD e condamnat să dispară. Mare minune dacă din 2020 va mai exista ca atare și nu vom avea cîteva partidulețe cu diferite etichete pe uși.”, scrie Stelian Tănase, pe blog.

Citește și Tudose despre înregistrările cu Țuțuianu:Nu am auzit pe înregistrări oameni revoltaţi de ce spunea acolo. Şi noi, la Brăila, avem asemenea discuţii

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele