Suedia a primit asigurări din partea Statelor Unite ale Americii că va fi susținută pe parcursul procesului în care cele 30 de țări membre NATO vor discuta cererea de a obține statutul de membru al Alianței Nord-Atlantice, în cazul în care va fi înaintată în mod oficial. Ministrul britanic al Apărării a precizat, la rândul lui, că statele scandinave vor fi susținute și de Marea Britanie.
Anunțul a fost făcut miercuri, 4 mai, de ministrul suedez de Externe, Ann Linde, în urma unei întâlniri cu șeful diplomației americane, Antony Blinken, ce a avut loc în Washington DC.
Deși nu a spus concret în ce mod va consta ajutorul acordat de SUA țării nordice, Linde a precizat că nu este vorba de „garanții concrete de securitate”, întrucât acestea vor fi obținute doar în momentul în care Suedia va deveni membru NATO.
„Rusia trebuie să înțeleagă că, în cazul în care va recurge la orice tip de acțiuni negative îndreptate împotriva Suediei, așa cum a amenințat că va face, SUA nu va permite ca acest lucru să se întâmple….fără să existe un răspuns”, a spus Ann Linde.
Ministrul suedez de Externe a mai menționat că oficialii SUA s-au arătat încrezători în ceea ce privește posibilitatea ca Finlanda și Suedia să intre în NATO, decizie despre care au precizat că va crește stabilitatea în Nordul Europei.
Tot miercuri, ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a declarat că „este de neconceput” ca Marea Britanie să nu ajute statele scandinave să facă față Rusiei, în care vor decide să aplice pentru statutul de membru NATO.
Context
Decizia Finlandei și a Suediei de a intra în NATO a fost „forțată” de invazia militară a Federației Ruse în Ucraina, iar Kremlinul a amenințat că vor exista provocări în regiune, în cazul în care va fi oficializată. Astfel, Rusia plănuiește să instaleze armament nuclear și balistic în enclava Kalinigrad.
Ambele țări se tem că, în timpul procesului de analiză a cererii de aderare la NATO, care ar putea dura chiar și un an, se vor confrunta cu o serie de acțiuni destabilizatoare din partea Rusiei, ce pot include atacuri cibernetice sau campanii de propagandă.
La începutul săptămânii, presa finlandeză scria că țara care are 1.300 de kilometri de graniță cu Rusia ar putea anunța în mod oficial dorința de a intra în Alianța Nord-Atlantică pe 12 mai. Suedia este așteptată să ia o decizie în funcție de Finlanda.
Între timp, 51% dintre suedezi susţin aderarea la NATO, potrivit unui sondaj realizat de Institutul de sondare Novus şi publicat joi, 22 aprilie. Pe de altă parte, în cazul în care Finlanda intră în NATO, 64% dintre suedezi se declară susţinători ai unei aderări.
Vezi și: Armata ucraineană anunță că: forțele rusești se concentrează pe apărătorii de la Azovstal