Taberele educaționale în UK, primul pas pentru a ajunge student la Oxford, Cambridge sau Londra

0
188

Două dintre cele mai prestigioase licee din Marea Britanie vor porni într-un tur de scouting în țară vizând  tineri potriviți și interesați  de sistemul educațional britanic, fie că vorbim de școli, licee sau universități.

Reprezentanții Bromsgrove School, d’Overbroeck’s College și EduTaberelor Bucksmore Education vor  începe căutările în București, pe 5 decembrie și își vor continua periplul în Brașov, Târgu-Mureș, Cluj-Napoca și Timișoara. Evenimentul este unic în România și este organizat de consultantul educațional IntegralEdu, oferind posibilitatea tinerilor și familiilor acestora să obțină informații despre sistemul  educațional din Marea Britanie și oportunitățile de acolo, direct de la reprezentanții instituțiilor respective.

“Instituțiile educaționale din Marea Britanie realizează de la an la an potențialul uriaș pe care îl au tinerii din România și din acest motiv au abordări din ce în ce mai deschise și mai apropiate față de aceștia, mergând să-i cunoască personal în orașele natale, atât pe ei cât și familiile lor. Acesta este unicitatea evenimentului pe care îl organizăm între 5 și 9 decembrie în București și încă 4 orașe importante din țară. Cele două licee vor prezenta programele de tabere educaționale prin care copiii și adolescenții ajung să se acomodeze cu sistemul de învățământ britanic, cu profesorii și materiile de studiu, în condițiile în care doresc să acceadă mai departe la studii universitare. De pildă, d`Overbroeck`s, parte a Oxford International Group,  organizează aceste tabere educaționale în campusuri universitare celebre de la Oxford, Cambridge și Londra, aceste programe fiind adevărate trambuline pentru cei care doresc să studieze mai departe la universitățile celebre din orașele respective. Din datele și experiența noastră, cei care au accesat astfel de pachete educaționale și-au maximizat consistent șansele de a fi acceptați ulterior în sistemul universitar britanic”, declară Teodora Răducanu, Manager Departament Licee în Străinătate la IntegralEdu.

Evenimentul organizat de IntegralEdu este denumit Top Education Tour tocmai pentru că aduce instituții educaționale de top din străinătate mai aproape de familiile din România.

Top Education Tour va începe la București pe 5 decembrie (hotel Sheraton) și va continua la Brașov – 6 decembrie (hotel Kronwell), Târgu Mureș – 7 decembrie (hotel Plaza V Executive), Cluj-Napoca – 8 decembrie (hotel Ramada), Timișoara – 9 decembrie (hotel Timișoara). Pentru fiecare oraș, evenimentul se va desfășura începând cu ora 17.00 cu o prezentare dedicată celor interesați de studii universitare în domeniile fashion și design, urmând ca de la ora 18:30 să înceapă evenimentul dedicat celor interesați de programe gimnaziale și liceale sau de EduTabere la instituții de învățământ de top din străinătate.

“Este un efort unic pe care aceste instituții din Marea Britanie îl fac în țara noastră și, din acest motiv, este bine ca cei interesați să nu rateze participarea, pentru că nu sunt frecvente aceste oportunități. În plus, la Top Education Tour vom lansa și cataloagele cu taberele educaționale pentru 2017, unde avem pregătite câteva mii de oferte pentru toată Europa, SUA și Canada”, precizează Teodora Răducanu.

Premieră pentru tinerii pasionați de design și fashion: una din cele mai prestigioase universități europeane de profil – IED, vine în România

Top Education Tour mai vine cu o premieră, și anume prezența la eveniment a Istituto Europeo di Design (IED).  IED este universitatea care livrează de peste 50 de ani specialiști în industria modei și design-ului, la nivel mondial, fiind prezentă cu universități în marile centre de fashion și design din Italia, Spania și Brazilia.

“Tinerii care sunt interesați să lucreze în industria de fashion și design la nivel mondial, pot alege studiile universitare la IED, iar pentru aceasta pot veni să discute direct cu reprezentanții universității la Top Education Tour. Este o premieră pentru România faptul că o universitate atât de prestigioasă alege să parcurgă atâtea orașe din țară, în căutare de tineri talentați, care doresc o carieră internațională în această industrie”, precizează Ana Maria Papp, Manager Departament Universități în Străinătate, IntegralEdu.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele

*