Potrivit Forțelor Navale, România execută sistematic acțiuni de cercetare a spațiului maritim din apropierea litoralului, pentru a identifica pericolele de navigație.
Sunt supervizate mai ales minele marine aflate în derivă, venite din zona de nord a Mării Negre. De la invazia Rusiei în Ucraina în apele românești au fost descoperite și neutralizate cinci mine marine, fără însă a face vreo referire la explozia produsă în mare, în fața unui hotel din Costinești, în această săptămână.
Tot Forțele Navale Române au transmis că planurile și procedurile operaționale „au fost adaptate rapid la situația actuală de securitate, odată cu declanșarea războiului din Ucraina, în februarie 2022, pentru a răspunde eficient la un mediu divers de amenințări în spațiul maritim, contribuind astfel la asigurarea securității colective a Alianței Nord-Atlantice”.
„Pachetul de forțe pus la dispoziție de Forțele Navale Române pentru activitățile de monitorizare este format din 11 nave militare, două elicoptere IAR-330 Puma Naval, șase drone de cercetare maritimă, trei detașamente de scafandri de luptă EOD – specializate în lupta contra dispozitivelor explozive și Centrul de Date pentru Lupta contra Minelor (Mine Warfare Data Center – M.W.D.C.) din subordinea Direcției Hidrografice Maritime, care completează eforturile structurilor participante la planul de cercetare contra minelor derivante, prin monitorizarea zilnică a informațiilor referitoare la mine descoperite în vestul Mării Negre, estimele zilnice de deplasare a curenților de suprafață, estimele de deplasare a obiectelor suspecte din zona de responsabilitate, precum și analiza imaginilor transmise de pe mare, în vederea identificării acestora.
Prin rotație, navele militare maritime și elicopterele Puma Naval au planificate activități de cercetare, pentru detectarea și limitarea pericolului de mine și pentru asigurarea siguranței navigației a tuturor navelor aflate în tranzit către și dinspre porturile românești de la Marea Neagră.
Alături de Forțele Navale Române, în desfășurarea permanentă de acțiuni conjugate de monitorizare a zonei de responsabilitate a României, participă și alte structuri din sistemul național de apărare, cu atribuții în acest domeniu, precum și partenerii din Alianța Nord-Atlantică (Franța, Statele Unite ale Americii și Turcia), prin misiunile executate de aceștia cu avioanele de patrulare maritimă”, spun reprezentanții Forțelor Navale Române.
Trebuie spus că zona maritimă de responsabilitate a Forțelor Navale Române cuprinde apele teritoriale, zona contiguă și zona economică exclusivă din Marea Neagră, având o suprafață de aproximativ 30.000 km pătrați, de două ori mai mult decât suprafața Dobrogei.
Precizările vin după ce o explozie puternică s-a produs marţi în apropierea digului, în faţa Hotelului „Forum” din staţiunea Costineşti, iar primele informații indicau că ar fi fost vorba despre o mină marină. A intervenit o echipă de scafandri specializați în distrugerea de dispozitive explozive, dar autoritățile nu au confirmat că o mină marină ar fi provocat deflagrația.
Citește și: Iranul a echipat navele militare cu rachete și drone