Tăriceanu a declarat că pentru anul acesta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere s-a angajat să termine 180 de km de autostradă.
„Noi am avut o discuţie foarte serioasă, unde cei de la Compania de Autostrăzi au venit cu toate graficele referitoare la lucrările care sunt în curs de derulare şi care au şanse să se finalizeze anul acesta. Anul acesta s-au angajat că vor finaliza tronsonul Lugoj – Deva – 47 km, Sebeş – Turda, legătura între culoarul 4 şi autostrada Transilvania – 41 km, Iernut – Câmpia Turzii – 33 km, Suplacu – Nădăşelu – 96 km, proiectare şi execuţie în 2020, Sibiu – Făgăraş – 73 km, execuţie în 2020. Compania de Autostrăzi s-a angajat ca anul acesta să termine un număr record de kilometri, şi anume, 180 de km de autostrăzi”, a spus Tăriceanu.
Șeful Senatului a arătat că scopul proiectului de buget 2019 este, printre altele, de a asigura coeziunea, „solidaritate faţă de regiunile care sunt defavorizate şi mai puţin dezvoltate”.
Pe de altă parte Bugetul 2019 ia în mod flagrant bani de la Primarii și-i dă șefilor de consilii județene și, uimitor, oferă 400 de milioane de euro partidelor politice, principalii beneficiari fiind PSD și ALDE.
Tăriceanu, atac la Președintele Iohannis
Sigur că la Antena3 Tăriceanu poate spune orice își dorește, astfel domnia sa a declarat că preşedintele Klaus Iohannis pare să facă „tot ce poate ca să pună beţe în roate Guvernului” iar respingerea din nou a Liei Olguţa Vasilescu pentru portofoliul Ministerului Dezvoltării denotă, de fapt, dorinţa acestuia de a fi „cu orice preţ” perceput ca liderul Opoziţiei.
Tăriceanu pare că nu vede faptul că exista alte sute, poate mii de membrii PSD care ar putea urca în scaunul de ministru al dezvoltării.
„Asistăm la un blocaj al Guvernului. Cred că niciodată nu am avut interimate aşa de lungi la două ministere foarte importante, mai ales acum, când sunt reuniunile pe care miniştrii noştri trebuie să le prezideze în cadrul Preşedinţiei rotative. Noi facem, cred, o figură uşor bizară, ca să nu spun chiar mai mult. Nimic nu mă mai miră, pentru că preşedintele pare decis să facă tot ce poate ca să pună beţe în roate Guvernului. Am citit motivaţia respingerii, preşedintele consideră că doamna Vasilescu nu ar fi pregătită pentru această funcţie. Are experienţă în administraţia locală, pentru că a fost primar al Craiovei, şi a lucrat bine şi a făcut treabă. A fost înainte ministru al Muncii, are experienţă guvernamentală. Ce experienţă în plus trebuie să te califice? Dacă discutăm aşa, strict, că nu are experienţă pe gestionarea de proiecte mari, poate, eu pun altă întrebare: dar domnul Iohannis ce experienţă are că a devenit preşedinte?”, a spus Tăriceanu, nederanjat de interlocutorul indulgent.
Deși departe de Iohannis, Tăriceanu se visează Președinte
Şi noi, la ALDE, şi cei din PSD dorim ca alegerile prezidenţiale de anul acesta să însemne cum a fost în 2016 Guvernul zero al lui Cioloş. I s-a spus ‘la revedere, domnul Cioloş!’. Noi vrem ca acum, la finele lui 2019, să-i spunem domnului Iohannis ‘Auf Wiedersehen’ (n.r. – la revedere)! Pentru asta cred că e utilă o candidatură comună, dar trebuie să discutăm şi o să hotărâm la un moment dat, dar nu acum, suntem de abia la începutul lui februarie”, a precizat Tăriceanu.
Citește și PSD aruncă vorbe grele spre Iohannis
Tăriceanu a adăugat că este un „anumit conflict de interese” în ceea ce priveşte candidatura lui Iohannis pentru un nou mandat de preşedinte.
Tăricenu lanseaza tema președintelui care nu poate candida – Șocant!
În orice țară democratică președintele în exercițiu poate candida la un al doilea mandat. Tăriceanu, lăsat să spună orice la postul de casa, schimbă legile democratice universale.
„Preşedintele şi-a anunţat candidatura, el este candidat de anul trecut, cred că aici e problema noastră, cât mai este el preşedinte şi cât este candidat. După cum am observat, ieri am văzut o ştire: Ungaria i-a cerut lui Frans Timmermans să demisioneze din funcţia de prim-vicepreşedinte al Comisiei (n.r. – Europene) pentru că este Spitzenkandidat (n.r. – cap de listă) din partea social-democraţilor şi atunci se presupune – şi nu e o presupunere absurdă – că este un anumit conflict de interese. Nu poţi să fii la comisie, neutru, nepărtinitor şi în acelaşi timp angajat într-o campanie electorală. Deci, a se vedea ce se întâmplă la noi: preşedinte şi candidat de anul trecut”, a comentat Tăriceanu.
citește și ICCJ a decis: dosarele lui Dragnea și Tăriceanu rămân la completurile trase la sorți în 2018
Ce are Iohannis? A fost ales de tara, nu ii trebuie nimic altceva. Si bine va face.