Călin Popescu-Tăriceanu consideră că datele publice comunicate de autorităţi opiniei publice sunt doar „praf în ochi”, în timp ce situaţia reală este „dramatică”.
„L-am ascultat cu mare atenţie pe domnul Iohannis când explica motivele pentru care este necesară prelungirea stării de urgenţă cu încă 30 de zile. Am văzut un preşedinte panicat, care, în foarte multe cuvinte – deloc obişnuit pentru domnul Iohannis, încerca să ne convingă de gravitatea situaţiei. Suntem de acord cu toţii că nu suntem în cea mai bună perioadă a vieţii noastre, dar este clar că panica preşedintelui nu vine din datele publice la care avem toţi acces, ci din nişte date pe care autorităţile le ţin ascunse de noi, dar nu le pot ţine departe de instituţia prezidenţială. Sper. Cred că domnul Iohannis a văzut că cifrele pe care autorităţile le comunică sunt doar praf în ochii opiniei publice”, susține Tăriceanu.
El a explicat că cele 66.000 de teste realizate înseamnă aproximativ 22.000 români verificaţi.”Şi dacă la 22.000 de români testaţi cifra celor îmbolnăviţi este de peste 6.600, atunci situaţia este cu adevărat dramatică. Pentru că asta înseamnă că unul din trei români testaţi a fost găsit infectat cu coronavirus. Nu vreau să fac eu calculul pentru a vedea câţi români din cei peste 20 milioane ar putea fi bolnavi de coronavirus.
Dar probabil că domnul Iohannis a făcut acest calcul, de unde şi această panică. În loc ca preşedintele să ne spună cinstit care e situaţia, să-şi asume că a ratat startul luptei împotriva virusului, să accepte că situaţia e dramatică în mediul rural şi în rândul personalului medical şi că e nevoie să ştim adevărul pentru a ne putea păzi, domnul Iohannis preferă soluţia propagandei pe care Guvernul Orban a luat-o în braţe”.
Citește și: Nelu Tătaru: militez pentru continuarea izolării