Expoziția „Retrospectivă” semnată de Teudoru-Teofil Doagă este o incursiune captivantă în universul artei și al transformărilor interioare. Cuprinzând lucrări ce poartă amprenta influențelor brâncușiene, dar și a trăirilor personale ale artistului la 66 de ani, această colecție reflectă o poveste profund umană. Tema centrală o constituie evoluția emoțiilor și a stărilor sufletești, fiecare sculptură fiind o expresie a unei etape din viața creatorului. Printr-o estetică minimalistă, acesta reușește să surprindă esența sentimentelor, eliminând detaliile fizice pentru a pune accent pe stări precum deznădejdea, visarea, fericirea și solitudinea.
Cum începeți de obicei o nouă sculptură? Aveți un ritual sau o metodă anume de pregătire?
Lucrările mele sunt o reflecție a propriilor mele trăiri și stări interioare. Procesul prin care trec m-a format ca artist, iar în timp m-am autoeducat să-mi ascult instinctele și să mă las ghidat de emoții. Uneori însă, mă confrunt cu rețineri: simt că nu am întotdeauna curajul de a aborda direct materialul. Prefer să încep cu unele schițe, să vizualizez ideea, dar mă lovesc și de limite practice, cum ar fi lipsa materialului dorit.
Sunt fascinat de exprimarea emoțiilor prin sculptură. De exemplu, într-o lucrare am accentuat tensiunea corporală prin încrucișarea picioarelor, un gest ce simbolizează neputința. Această alegere spune mai mult decât o simplă poziție – este o interpretare tridimensională a unei stări. Îmi place să respect natura materialului; nu îl tai agresiv, ci îl șlefuiesc cu răbdare, lăsându-l să mă conducă spre forma finală. Nu mă preocupă proporțiile perfecte, ci expresivitatea. Caut să aduc dinamism și mișcare în formele mele, să creez lucrări care să respire viață și emoție.
Cum influențează evoluția materialelor, precum marmura sau granitul, procesul și mesajul lucrărilor dumneavoastră?
Pentru mine, lucrul în lemn și marmură înseamnă un proces gradat, pas cu pas, în care forma evoluează treptat. Uneori, din acest parcurs poate să răsară altceva, chiar dacă intenția inițială era alta. Când vine vorba de lucrările finisate, am învățat să am răbdare – finisajul poate consuma chiar și de cinci ori mai mult timp decât modelarea inițială. În marmură, procesul este cu totul aparte. Materialul are o dualitate fascinantă: la început, când e proaspăt scoasă din carieră, marmura este mai moale, asemănătoare cu o pâine cu coaja crocantă și miezul moale. Însă, pe măsură ce trece timpul, devine tot mai tare, câștigând în durabilitate și forță. Acest lucru îl vedem și la statuile antice, care au rezistat veacurilor, cu detalii fine precum degetele sau mâinile intacte. E o dovadă a dialogului pe care materialul îl poartă cu timpul, dar și a respectului pe care sculptorul trebuie să îl arate marmurei. Marmura, atunci când este bine șlefuită și protejată, poate rezista în fața intemperiilor chiar și 300 de ani, ceea ce o face un material cu o rezistență extraordinară și o eleganță atemporală. Granitul, deși extrem de dur și solid, are o rezistență diferită – aproximativ 150 de ani în condiții similare.
Cât timp vă ia să realizați o operă?
Nu pot spune cu exactitate. După ce finalizez o lucrare, o las deoparte pentru un timp, o analizez și reflectez asupra ei, asigurându-mă că nu am mers prea departe. Prefer să lucrez manual, deoarece un aparat electric este dificil de controlat pe deplin. De exemplu, folosind dălțile, o lovitură în marmură poate deteriora cristalul – exact ca la un parbriz lovit de o piatră, care lasă o zgârietură. Marmura reacționează la fel. Se spune că un sculptor adevărat se recunoaște după bătăturile de la degete, pentru că doar așa dobândești mobilitatea necesară.
„Brâncuși rămâne inegalabil”
Care este sculptorul pe care îl apreciați?
Brâncuși și calmul său – un exemplu de forță interioară și echilibru. Își respecta propriul ritm: la masa de prânz, indiferent de cât de implicat era în lucru, se oprea să-și gătească puiul fript și să-și savureze paharul de vin. Gândiți-vă ce personalitate puternică, calculată și echilibrată avea. A impresionat pe toată lumea, fără să aibă cine știe ce studii, dar i-a cucerit cu filosofia sa și cu inteligența lui naturală. Nobili, oameni titrați – toți au fost uimiți de simplitatea și profunzimea lui. Și, peste toate, Brâncuși rămâne inegalabil.