Persoanele care utilizează ţigări electronice, numite generic ”vaperi”, ar putea fi mult mai vulnerabile la pneumonie, conform unui studiu recent. Studiul, publicat în European Respiratory Journal, arată că vaporii provenind de la ţigările electronice ar putea favoriza aderarea bacteriilor responsabile de apariţia pneumoniei de celulele din membrana ce căptuşeşte căile respiratorii.
Studiul, bazat pe experimente efectuate pe celule, şoareci şi subiecţi umani, a concluzionat că vaporii rezultaţi în urma utilizării ţigărilor electronice sporesc susceptibilitatea de infecţii cu pneumococ.
”Pneumococul este o bacterie care se poate afla în căile noastre respiratorii fără a produce o boală. Însă, în unele cazuri, poate invada celulele ce căptuşesc (căile respiratorii) provocând pneumonie sau septicemie”, a explicat Jonathan Grigg, profesor de medicină în cadrul Queen Mary University din Londra, unul dintre autorii principali ai studiului.
În cadrul experimentelor iniţiale, oamenii de ştiinţă au analizat efectul vaporilor de ţigări electronice asupra moleculei produsă de celulele din membranele ce căptuşesc zona căilor aeriene – factorul activator plachetar receptor (PAFR). Celulele expuse fie la vapori conţinând nicotină, fie la vapori fără nicotină au produs niveluri de PAFR de trei ori mai ridicate. Apoi, după asocierea pneumococului cu aceste celule, s-a descoperit că expunerea a dublat cantitatea de bacterii care au aderat la căile respiratorii.
Citește și BAT mărește rețeaua de distribuție a glo și a noilor „țigări” Neostiks
În cazul experimentelor desfăşurate pe şoareci, s-a observat o creştere a numărului de bacterii pneumococice prezente în aparatul respirator în urma expunerii.
De asemenea, specialiştii au analizat acest efect asupra unui număr de 17 subiecţi umani. În rândul ”vaperilor”, nivelurile de PAFR din căile respiratorii s-au triplat în decurs de o oră de la expunere.