Orice încercare de a trage niște concluzii asupra direcției în care ne îndreptăm în contextul socio-politic actual al României ar fi sănătos să pornească de la o întrebare validă:
Cum am ajuns în această situație?
Această întrebare, la rândul ei naște alte şi alte întrebări adiacente. Care este masa politică votantă? Din această masă votantă, cine are disponibilitatea reală de a vota pe bune? Şi care este profilul acestor votanţi, care sunt preocupările lor şi ce convingeri îi mână la vot?
Dacă avem o brumă de simţ civic, o nevoie de siguranță şi o fărâmă de rațiune, toate aceste întrebări se perindă prin capul nostru. La fel de bine, ele fac parte din arsenalul de rafinare al oricărui studiu social condus de numeroase instituții, fie ele politice, guvernamentale, ba chiar şi de consumator. (organizaţii private)
Dar întrebarea de baza rămâne: Cum am ajuns aici?
Pare a fi o țesătură narativă greu de descâlcit, dar care trebuie pornită de la un fir roșu, poate ales aleatoriu.
Dacă survolăm ideatic de la o înălțime confortabilă privirii de ansamblu, evoluția omenirii pare să aibă un trend ascendent şi un viitor cel puțin spumos. De la Marele Iluminism încoace, pare că am trecut de la supraviețuire la transcendenţă cu o viteză amețitoare. Alfabetizarea, ca misiune globală, încercăm să eradicăm foamea, războiul şi bolile, au scăzut etc. Am putea trage concluzia că lucrurile se îmbunătățesc exponențial. Dar pe urmă faci greșeala să pornești orice canal de informare îți cade la îndemână şi năvălesc peste tine toate dezastrele pământului: terorism, rasism, sexism, populism.
Ce să mai crezi? Că lucrurile se înrăutățesc la fel de exponențial?
O concluzie ar fi că lumea se schimbă exponențial. Dar în ce direcție? Şi avem noi abilitatea de a ţine pasul cu ea?
Din dorința de detașare, am decis să fac un sondaj între tineri, selectați într-o oarecare măsură după un profil bine ales. Tineri care ar avea potențialul de a prelua sarcina pe umerii lor pentru generația următoare, tineri care au aspirații, preocupări şi o idee conturată măcar cât de cât despre “mersul” lumii, de unde venim şi încotro ne îndreptăm.
Răspunsurile primite au fost pe alocuri surprinzătoare, pe alocuri predictibile, în linie cu idealismul specific vârstei. Palierul intervievat a fost de 19-25 de ani, studenți sau proaspăt absolvenți. Marea lor majoritate erau afiliați la o ideologie de stânga modernă care are în centrul preocupărilor sale apărarea drepturilor omului, justiția socială, egalitatea, nediscriminarea oamenilor după rasă, naționalitate sau sex.
Expresia altruismului, a iubirii omului de aproapele său, adică sensibilitate pentru suferințele și aspirațiile celorlalți. Stânga modernă nu își vede împlinite idealurile decât într-o societate democratică, în care consultarea electorală are ca scop aflarea cerințelor populației, cucerirea puterii fiind calea prin care aceste aspirații pot fi traduse în viață de cei aleși în alegeri. Taxau puternic inegalitatea socială, distribuția inechitabilă a resurselor şi altele din același registru idealist.
Pe fondul acestor convingeri puternice se grefează realitățile crude: scandalurile din procesele de vot pentru Brexit, piețele de capital devin din ce în ce mai șubrede, mirajul Silicon Valley caută o aură de depresie, cele legate de Cambridge Analytica şi alegerile prezidențiale din SUA, încrederea în “profesioniști” din ce în ce mai diluată.
Ultima redută, sistemul medical ce trebuia să fie guvernat de jurământul lui Hipocrate, a ajuns să dezamăgească flagrant. Neîncrederea plutește peste tot generând cel puțin o disonanţă cognitivă ce pare să aibă accente de depresie. (depresive)
Pentru acești tineri căutători, la începutul vieții, cărora le repugnă profund dogmele fundamentaliste pe de o parte, dar sunt copleșiți de nesiguranță şi complexitatea vremurilor pe care le trăim, centrul moderat nu este suficient.
Astfel, am putea trage o concluzie fragilă pe alocuri asupra felului în care va arăta clasamentul de vot la următoarele alegeri: o creștere în popularitate a partidelor din extrema stânga şi o penalizare la fel de semnificativă a partidelor de centru ce nu reușesc să își cunoască electoratul şi nici nu fac eforturi măcar să îi asculte.
Autor: Emma Suciu
