Traian Băsescu a declarat că nu are nici o problemă să scrie în formular că nu a colaborat cu Securitatea. O decizie în primă instanță arată că și-a turnat foștii colegi de la Institutul de Marină.
„Nu am nici o problemă să scriu în formular că nu am colaborat cu Securitatea. Voi scrie de zece ori că (decizia instanței, n.r.) nu reflectă colaborarea cu Securitatea. Eram în anul 1, institut civil. Ne făceam veacul în Mamaia, unde erau tabere cu studenți din statele socialiste. E o copilărie ce a scris acel ofițer de securitate în nota analizată de CNSAS”, a declarat Traian Băsescu, în legătură cu dosarul său, la Digi 24.
Băsescu a spus că decizia administrativă a CNSAS, care l-a declarat colaborator al fostei Securități, „a fost un abuz. Nu aveam nici o restricție să ne întâlnim cu omologi de vârstă în Nordul Mamaiei”.
Traian Băsescu a pierdut în septembrie 2019 în primă instanță procesul cu CNSAS, judecătorii Curții de Apel București stabilind că el a fost colaborator al Securității ca poliție politică. Băsescu a atacat decizia și se judecă acum la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ca să poată candida la Primăria Capitalei, Băsescu trebuie să dea o declarație pe proprie răspundere potrivit căreia nu a colaborat cu Securitatea ca poliție politică.