Două noi contracte de finanţare prin Regio – Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014-2020, în valoare totală de peste 20 de milioane de euro, au fost semnate, vineri, în judeţul Hunedoara, pentru un transport modern şi ecologic în Valea Jiului.
Proiectele prevăd crearea unei linii verzi de autobuze electrice între Petrila, Petroşani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani.Potrivit unui comunicat de presă, este vorba despre investiţia ”Green Line Valea Jiului”, cu componentele 1 şi 2, proiecte care prevăd crearea unei linii verzi de autobuze electrice între Petrila, Petroşani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni şi Uricani.
Prin cele două proiecte vor fi achiziţionate 26 de autobuze electrice, va fi amenajat un depou în municipiul Vulcan, se vor construi/ moderniza 112 staţii de transport public, se vor realiza 34 de staţii de reîncărcare pentru autobuzele electrice şi 2 staţii de reîncărcare pentru automobile electrice. Totodată, vor fi reabilitaţi aproximativ 5 kilometri de drum.În 20 dintre staţiile de transport vor exista automate pentru emiterea cardurilor/ tichetelor de călătorie, iar 42 de staţii vor fi dotate cu sisteme de informare a călătorilor.
Citește și:Ciucu: de 10 august primarii Capitalei dispar ca măgarii în ceață