Federația Operatorilor Români de Transport se pregătește de organizarea unor ample manifestații de protest împotriva actualei Guvernări, în luna ianuarie.
La protest urmează să participe transportatorii de mărfuri și pasageri din întreagă țară, având ca solicitare, aplicarea urgentă a măsurilor necesare salvării sectorului de transport rutier autohton.
Activitățile Ministrului Șova în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri și de pasageri, dublate de incompetență în ceea ce privește infrastructura rutieră au dus în derivă unul din cele mai importante sectoare economice, cu un aport în PIB de aproximativ 7%.
Consiliul Miniștrilor de Transport din statele membre UE a adoptat în data de 4 Decembrie a.c. poziția privind reforma sectorului transporturilor rutiere.
Singurul Ministru care s-a abținut a fost Șova, în timp ce toți ceilalți miniștri din țările cele mai afectate de acest pachet, au votat împotrivă.
Abținerea României prin poziția Ministrului demisionar Șova reprezintă, în opinia FORT, un act de trădare fără precedent în istoria transporturilor rutiere autohtone.
După liberalizarea pieței europene de transport marfă, care a condus la acapararea unui număr semnificativ de clienți de către transportatorii rutieri autohtoni în special în țările vest europene, fapt ce a generat infuzie de valută pentru bugetul de stat.
Europa de vest, înfrântă în competiția cu noi, apelează la cele mai murdare mijloace și cu sprijinul incompetenței și dublului discurs practicat de politicienii noștri, ne aruncă înapoi la infrastructura noastră subdezvoltată.
UE dovedește din nou că nu ne vrea decât ca piață de consum a produselor și serviciilor oferite de multinaționalele sprijinite de zeci de ani de guvernele țărilor “stăpâne”.
Pentru că poate nu era suficient ce pregătește UE în privința transportatorilor români, ministrul demisionar al transporturilor a publicat în Monitorul Oficial și ordinul de ministru care schimbă cu dedicație, în mod radical, contextul operațional actual, în sensul canibalizarii pieței transportului interjudețean de pasageri.
Prin acest ordin, Șova a făcut un pas înaintea pachetului de mobilitate deoarece generează premisele ca o cursă internaționala de pasageri să preia pasageri și între două localități pe teritoriul României.
“Jocul” făcut de Șova și susținut de prietenii buni ai Direcției de transport rutier din MT, devine din ce în ce mai clar și vizează totodată dirijarea pasagerilor către platforme on-line susținute de companii multinaționale de profil care evident că vor face profit aici pe care îl vor exporta în afară.
Consecințele estimate de F.O.R.T. în acest context sunt devastatoare pentru întreagă economie respectiv pentru buzunarul pasagerilor.
Politica sectorială din ultimele 12 luni are un singur efect, atât pentru transportul de pasageri cât și pentru cel de mărfuri respectiv explozia tarifelor de transport în următorii 5 ani:
– transport mărfuri : de la 0,65 euro/km la 1,2 euro/ km
– transport pasageri: de la 12 euro/bilet/ 300 km la 30 de euro pentru aceeași distanță.
Foto: Pixabay