România este pe primul loc în Europa în privința accidentelor rutiere grave provocate de pietoni, cu cel mai mare număr de morți raportat la populație.
„Accidentele în care sunt implicați pietoni au urcat, în ultima perioadă, în vârful topului celor raportate de Poliție. Acestea se petrec fie din neatenția pietonilor, fie dintr-a șoferilor, sau din alte cauze, cum ar fi semnalizarea deficientă a „zebrelor”.
În acest sens, facem apel la autoritățile competente: poliție, primării sau Compania Naționala de Drumuri și propunem ca în completarea educației rutiere ce se face în diferite medii, sa venim în completare cu un proiect de impact civic, prin marcarea trecerilor de pietoni cu pictograme vizuale gen: STOP, PRIVEȘTE, ASIGURA-TE, TRECI.”, spune Eduard Trandafir, unul dintre inițiatorii campaniei demarate de site-ul www.DauneMoraleRCA.ro, specializat în consultanță și asistență juridică acordată victimelor accidentelor rutiere în România. Același site publică și opinia avizată a unui specialist în analizarea „substraturilor psihice” în cazurile accidentelor grave. Este vorba de psihologul expert și psihoterapeutul Valentin Pescaru, autorul următorului eseu:
Cine ne apără de pericol?
”PERÍCOL, pericole, s.n. Situație, întâmplare care pune sau poate pune în primejdie existența, integritatea cuiva sau a ceva; primejdie, amenințare, ♦ (Rar) Risc”
De mai mulți ani observ un fenomen: înmulțirea numărului de accidente în contexte care nu ar fi trebuit să constituie un pericol. Ne este ușor să vedem numărul extrem de mare de oameni care traversează strada fără să se asigure, cu ochii în telefon. Oameni care își asumă riscuri mari fără să se gandească prea mult (a se înțelege deloc) – consumă droguri sau alcool și conduc autovehiculul, se urcă pe trenuri, clădiri sau se angajează în fel de fel de acțiuni care vor duce la rănire sau deces. În goana după cel mai bun selfie sau cea mai bună fotografie oamenii își riscă viața și…mor.
Am auzit de nenumărate ori: ”dar sunt pe trecerea de pietoni, este dreptul meu!” sau ”este verde, deci e dreptul meu” Da, este dreptul tău, dar tu îți pui sănătatea și viața în mâinile altcuiva? Te iei la întrecere cu un autovehicul de 2 tone și crezi că vei câstiga? În partea cealaltă poate fi un șofer neatent, un sofer aflat sub influența alcoolului sau a medicamentelor, bolnav sau cu gândul la copilul bolnav de acasă; poate fi un automobil defect sau o șosea udă, înghețată sau murdară de ulei. Poate fi ….poate fi….
Toate aceste comportamente duc adeseori la accidente, răniri grave, invaliditate și, din păcate, la deces.
Răspunsul la întrebarea din titlu este simplu și clar: sănătatea și viața sunt în PRIMUL RÂND responsabilitatea noastră, indiferent de condiții sau de ”drepturi”. Nu te poți baza pe altcineva să te protejeze când traversezi strada, indiferent de culoarea verde a semaforului!
Și atunci, dacă răspunsul este atât de simplu și de clar ce se întâmplă? De ce avem din ce în ce mai multe accidente care ar fi putut fi evitate foarte ușor?
Iată câteva perspective:
– Confortul! Confortul vieții moderne a făcut ca omul să fie din ce în ce mai puțin expus pericolului. Nu se mai luptă, nu mai înfruntă animalele sălbatice sau dușmanii, nu mai vânează, nu mai explorează. Nu mai intră în activități riscante. Pentru acest om noțiunea de pericol își pierde însemnătatea, conținutul. Până în măsura în care atunci când este într-o situație de pericol nu mai reacționează corespunzător căci nu recunoaște amenințarea.
– Lumea virtuală! Această lume virtuală, cu darurile ei nemăsurate farmecă omul modern, mai ales pe tineri, pe care îi hipnotizează. Vrăjiți de telefonul mobil oamenii traversează strada fără să se asigure. Alergă năuci după ”pokemoni” și sunt loviți de autobuze, de trenuri sau cad în prăpastii, rănindu-se grav sau pierzîndu-și viața.
Lumea virtuală! Vine și cu o altă perspectivă, ”învățată” din jocuri. În jocuri totul este posibil, poți să cazi, să fii lovit, să fii rănit, tăiat sau împușcat. Nu este nici o problemă. Închizi jocul sau cumperi încă o viață și o iei de la început. Această reînviere repetată face ca pericolul din lumea reală să nu mai fie luat în seamă. Creierul se obișnuiește cu scenariul din joc și crede că poate da ”restart” dacă va fi lovit de mașina care vine spre el. Jucătorul se trezește adeseori la spital, cu răni multiple….dacă se mai trezește…..
– Prea mult pericol! Iată o idee bulversantă! Cei care sunt expuși prea mult la pericole și amenințări vor suferi o schimbare de atitudine și comportament. Pentru acești oameni expunerea repetată și îndelungată la situații extreme duce la…desensibilzare. Pentru ei pericolul își pierde din încărcătură și….vor reacționa diferit, detașat. Îmi amintesc despre dialogul dintre niște pompieri din noaptea incendiului de la Clubul Colectiv: „Eee, e doar un incendiu”. Știm la ce adus ”doar un incendiu”. Este cunoscut cazul unor alpiniști, ”prea învățați cu muntele” care au nesocotit pericolul și au murit. Buni înotători care s-au înecat, buni automobiliști care au murit în accident auto, etc. Poți spune că este riscul profesional. Dar cum se face această expunere repetată și îndelungată pentru ceilalți? Mass-media are grijă! De ani de zile ne expune repetat la incendii, crime, violuri, tâlhării, accidente și alte grozavii de acest fel. Într-o lume ideală mass-media ar trebuie judecată și pedepsită pentru delictul de ”atentat la integritatea psihico-emoțională a poporului român”. Se spală pe mâini cu celebra ”urmează știri cu impact emotional”. Pandemia a demonstrat clar jocul murdar pe care îl face această ”putere în stat”. Această expunere de (zeci) de ani de zile duce la situația în care oamenii nu-și mai reprezintă sănătos noțiunea de pericol. Nu mai reacționează la durere și suferință pentru că sunt desensibilizați, dezumanizați. Ne întrebăm apoi de ce oamenii nu intervin atunci când văd oameni în suferință pe stradă. Pentru că sunt….sătui de suferință….în măsura în care nu mai reacționează la ea.
Ultima dar nu cea din urmă perspectivă ne duce exact la polul opus. Este un ”subpunct” al ideii anterioare. Expunerea îndelungată la pericol și amenințare are un efect distrugător asupra oamenilor. Dacă unii devin insensibili la acestea, alții devin…prea sensibili. Vor supra-reacționa la situații care nu ar trebui considerate ca fiind periculoase sau amenințătoare. Cumva expunerea repetată le-a dat peste cap ”senzorii” care nu mai știu cum să reacționeze, rămânând pe ”pornit”. Ei formează masa imensă a celor care suferă de anxietate. Văd pericolul acolo unde el nu există, își imaginează amenințări, boli și distrugere peste tot. Sistemul de apărare le-a fost distrus, alterat, în măsura în care văd pericol acolo unde nu există.
Ca psiholog cu experiență de peste 17 ani în evaluarea psihologică, în psihoterapie și expertiză psihologică am văzut vieți distruse, familii terminate:
– ”Doar de data asta nu-mi leg centura de asigurare pentru că lucrez pe acoperiș”: invaliditate pe viață prin cădere de le înălțime.
– ”Lasă că nu mă prinde poliția dacă mă urc și eu odată băut la volan”: provoacă accident rutiere cu 5 victime și două decese.
– ”Eram la volan și am vrut să postez ceva pe o rețea”: provoacă accident rutier cu victimă.
– ”A traversat strada și se uita în telefon…ne-au spus martorii la accident”: tânăra nu a mai ajuns în viață acasă.
– ”Am traversat strada pe unde nu trebuia”. Ne spune o doamnă de 50 de ani, ce va rămâne paralizată de la jumătatea corpului în jos pentru restul vieții.
Vă pot relata zeci de astfel de situații. Nu vă imaginați cât este de greu să vorbești cu victima nevinovată a unui accident rutier, sau cu familiile îndurerate care vor rămâne traumatizate pe viață. O clipă de neatenție, un risc asumat aiurea, o secundă în plus sau în minus poate distruge pe veci sănătatea sau viața.
Indiferent cât de urât și inuman sună uneori moartea nu este cel mai rău lucru care se întâmplă, ci viața: invaliditatea, paralizia generală, anii de recuperare medicală, suferința psihică și emoțională, atacurile de panică, depresia, tulburarea de stress post-traumatic.
Până vor inventa roboții care să ne tragă o palmă după ceafă atunci când traversăm strada uitându-ne în telefon, poate că ar fi cazul să fim mai atenți în jurul nostru, la deciziile pe care le luăm, la riscurile pe care ni le asumăm, ele ne pot provoca nouă sau altora mari suferințe.
Pentru o secundă de neatenție poți plăti ani de zile! Deci, cine ne apără de pericol?”, spune Valentin Pescaru, psiholog expert și psihoterapeut.
Mai trebuie spus că tot la inițiativa www.DauneMoraleRCA.ro, un proiect de marcaje rutiere (redat în fotografia alăturată textului), a fost deja propus municipalităților mai multor orașe din țară, care și-au arătat interesul pentru implementarea acestuia.
De asemenea, câțiva primari de sector din București sunt gata să dea curs aceastei inițiative inedite, un motiv ce cântărește mult fiind acela că nu este una costisitoare, iar efectul se prevede a fi unul de impact. Un impact imediat din punct de vedere vizual și alt impact pe termen mediu și lung, regăsit în scăderea numărului de accidente rutiere în care sunt implicați pietoni.
