Trenuri întârziate, CFR anunță în timp real situația traficului feroviar

1

Traficul feroviar a fost perturbat în urma vijeliilor de miercuri seară în mai multe zone ale ţării, inclusiv în zona Capitalei. Trenurile înregistrează întârzieri de sute de minute, iar mai multe trenuri au fost anulate.

 

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că trenurile de călători care circulă spre şi dinspre Litoral şi-au reluat traficul pe ruta directă Bucureşti – Constanţa, însă pe intervalul de staţii Ovidiu – Feteşti – Bărăganu, garniturile circulă tractate cu locomotive Diesel. Trenurile de călători spre şi dinspre Litoral şi-au reluat circulaţia pe ruta directă Bucureşti – Constanţa şi retur, traficul desfăşurându-se în condiţii normale (cu tracţiune electrică) până în staţia Ovidiu, staţie din care garniturile sunt tractate cu o locomotivă Diesel până în staţia Bărăganu, de unde îşi continuă călătoria, în condiţii normale de trafic, cu locomotivele electrice”, a transmis CFR.

Această măsură are drept scop reluarea circulaţiei pe ruta directă Bucureşti – Constanţa şi retur, evitând astfel redirecţionarea trenurilor pe variantele ocolitoare, şi reducerea minutelor de întârziere acumulate în graficul de circulaţie.

Vezi și CFR demarează programul estival ”Trenurile Soarelui”

”Precizăm, de asemenea, faptul că, pentru intervenţiile care se desfăşoară în staţia Feteşti, Sucursala Regională CF Constanţa s-a mobilizat cu personal de specialitate şi cu utilaje de intervenţie, urmând să acţioneze pentru ridicarea şi repunerea pe şină a vagoanelor de marfă, deraiate şi răsturnate, cu un tren-macara de mare tonaj (250 de tone), cu două drezine pantograf pentru remedierea deranjamentelor la sistemul de alimentare cu energie electrică şi cu personal specializat pentru reparaţii la liniile de cale ferată şi la firul de contact. De asemenea, de la Regionala CF Bucureşti va fi îndrumată pentru inervenţiile din staţia Feteşti şi o a doua macara de mare tonaj, de 125 de tone, cu care se va acţiona la faţa locului”, a mai transmis compania.

Trenurile aşteptate să sosească în Gara de Nord au întârzieri cuprinse între 35 de minute şi 150 de minute. Aceste trenuri vin din mai multe zone, printre care Constanţa, Braşov, Satu Mare, Bacău. Cele mai mari întârzieri le ar un tren care vin de la Vatra Dornei Băi – 145 de minute şi de la Ploieşti Sud – 150 de minute.

Au întârzieri şi trenurile care trebuie să plece din Gara de Nord. Aici întârzierile sunt între 12 minute, un tren care pleacă la Slobozia Veche şi 100 de minute, un tren care pleacă la Braşov.

”Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile înregistrate în seara de 28.07.2021, în partea de nord, vest, centru a ţării, si in zona municipiului Bucuresti, care au produs deranjamente ale infrastructurii feroviare şi în alimentarea cu energie electrică la reţeaua de tracţiune a trenurilor şi alimentare a staţiilor, trenurile de călători înregistreazî întârzieri de până la 420 minute”, anunţă CFR SA.

Totodată, în zona staţiei Feteşti, pe relaţia Bucureşti – Constanta şi retur se va circula pe rute deviate.

O parte din trenuri, cele ce tranzitează Bucurestiul vor circula pe ruta deviată prin Ciulniţă – Slobozia – Ţăndărei- Feteşti, iar restul prin Ploieşti – Buzău – Făurei – Feteşti.

Până la această oră, sunt anulate trenurile 8021/8024 Bucureşti Nord – Constanţa şi retur, 8012/8023 Feteşti – Bucureşti Obor şi retur,8443/8529/8591 Ciulniţa – Călăraşi Sud şi retur, 8581/8580 Slobozia Veche – Ciulniţa şi retur.

Personalul de tren este instruit să ofere informaţii călătorilor despre legăturile existente pentru trenurile afectate, fiind în permanent contact cu pasagerii din tren şi comunică dispeceratului central necesităţi de asigurare a legăturilor pentru alte trenuri în staţiile de pe traseu.

1 comentariu

  1. La ora 16.05 aveam tren spre Craiova. Initial au anuntat intarziere de 200 minute, apoi că a fost anulat și vom fi preluați de cel care trebuia să plece la 17.08, cu întârziere și acesta. La ora 20 au anunțat că s a anulat și acesta pe ruta Constanța Baraganu. Până la urmă l am luat pe cel care trebuia să plece la 21.25 din Constanța. A avut 25 minute întârziere. Dar de o oră jumate stăm în Medgidia. Când va ajunge la Craiova , vom vedea.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele