Circa 400 de agenţii de turism şi turoperatori au dispărut în 2016 şi 2017, iar cazul recent al firmei Terra Tourism este un prim semnal de alarmă în anul 2018, deși turismul românesc este pe un trend pozitiv, iar profitabilitatea sectorului este estimată să atingă 200 de milioane de lei în acest an, relevă o analiză KeysFin.
„Cele mai multe companii care şi-au închis porţile prezentau o vulnerabilitate financiară ridicată. În cele mai multe cazuri, planurile de business nu au ţinut cont de realităţile pieţei, de dinamică încasărilor şi obligaţiile de plată. Astfel că, supraestimându-şi business-ul, mulţi au intrat în blocaj financiar”, spun analiştii de la KeysFin.
Analiza KeysFin privind evoluţia turismului românesc arată că unele dintre cheltuieli au evoluat semnificativ, cum sunt cheltuielile cu personalul care au crescut cu aproximativ 50% în ultimii cinci ani, însă această creştere s-a reflectat pozitiv în rezultatul net, acesta avansând de la 21,3 milioane lei în 2012 la 163,2 milioane lei, valoarea estimata pentru anul 2017.
Cea mai profitabilă firmă a fost Charter Broker, care a raportat un profit net de 6,38 milioane de lei, urmată de Business Travel Turism (5,68 milioane de lei), Happy Tour (5,61 milioane de lei), Touring EuropaBus România (4,87 milioane de lei) şi Prestige Tours International (4,59 milioane de lei).
Falimentele din ultimii ani
În urma falimentelor agenţiilor de turism din ultimii ani, ANAT a iniţiat un proiect de act normativ prin care propunea înfiinţarea unui Fond Naţional de Garantare a Pachetelor de Servicii Turistice. Acesta ar fi urmat să acopere sumele necesare pentru despăgubirea turiştilor în cazul în care agenţiile de turism de la care au contractat servicii ajung în imposibilitatea de a-şi onora serviciile, în urma insolvenţei sau a falimentului, dar iniţiativa nu s-a concretizat deocamdată.
„Iniţiativa nu s-a concretizat însă, cel puţin până în prezent, după cum nu s-a transpus în legislaţia naţională nici Directiva Europeană 2302/ 2015, care garantează pachetele de servicii turistice achiziţionate de persoanele fizice, obligatorie începând cu data de 1 iulie 2018 în toate statele UE” , precizează analiştii KeysFin.
În ceea ce priveşte impactul turismului asupra economiei, raportul pe 2018 al World Travel & Tourism Council (WTTC) plasează România pe locul 66 în lume din punctul de vedere al valorii contribuţiei directe absolute a turismului la PIB (3 miliarde de dolari), la mare distanţă faţă de media Uniunii Europene (23,8 miliarde de dolari) sau de media globală (21,5 miliarde de dolari).
„Privind însă acest indicator din punctul de vedere al ponderii sale în PIB (1,4%), diferenţele se atenuează semnificativ atingând aproape jumătate din media Uniunii Europene (3,9%), respectiv media globală (3,1%). Deşi creşterea reală estimată pentru 2018 a contribuţiei directe a turismului la PIB este de 4,6%, perspectivele pe termen lung (2018-2028) sunt mai puţin optimiste, creşterea medie anuală prognozată pentru acest indicator fiind doar de 2,1% (faţă de media UE de 2,3% şi media globală de 3,8%), plasând astfel România pe locul 178 în lume. În acest sens, sunt necesare măsuri de susţinere şi continuarea investiţiilor în acest sector”, susțin cei de laKeysFin.
Sursa: Turismul românesc, 1,4% pondere în PIB, o treime față de media europeană